Aproape sigur nu greșim și nu exagerăm dacă socotim cea mai recentă producție a Editurii Tritonic și a profesorului brașovean Gheorghe Onuț*) o „Biblie” a cercetării sociologice. Au apărut deocamdată trei volume, pe care le prezentăm în acest număr al „Ziarului de duminică”, ca pe un eveniment editorial, toate volumele însumând peste 1.100 de pagini – „Cercetarea sociologică. Vol. 1 – Metoda științifică în sociologie. Vol. 2.1 – Metodologia cercetărilor sociologice descriptive. Bazele cercetării sociologice descriptive, metoda observației. Vol. 2.2 –Metodologia cercetărilor sociologice descriptive. Metoda anchetei, metoda analizei de conținut”. Autorul anunță pentru acest an, 2015, continuarea, anume „Metodologia cercetărilor sociologice explicative și predictive”. În spatele acestor impunătoare volume se află o muncă impresionantă, o cercetare încăpățânată, un travaliu făcut cu acribie ani la rând – cartea aceasta de căpătâi a fost gândită vreme de douăzeci de ani și așternută pe hârtie, zi de zi, vreme de cinci ani. Rezultatul este, după știința noastră, primul produs de acest fel la noi (poate și din lume?), extrem de util în egală măsură studenților în sociologie, cât și profesorilor. Practic ni se pune la dispoziție un fel de „manual de utilizare a sociologilor” – profesioniștii care furnizează aceste informații.
Dar pentru a lămuri mai bine în ce constă noutatea demersului, o să preluăm chiar din spusele profesorului Onuț pe copertele fiecărui volum:
Metoda științifică
Inventată ca tehnologie a cunoașterii de succes în și pentru științele naturii, metoda științifică se potrivește pe sociologie și, în general, pe științele social-umane cam cum zicea Iosif Visarionovici Stalin că se potrivește socialismul pe Polonia. Ca șeaua pe vacă. Și n-ar fi deloc exclus ca sociologia să-i facă metodei științifice cam ce i-a făcut Polonia socialismului.
Până atunci, eu trag nădejde că și pentru atunci, în favoarea abordării distincte, prealabile și cu scop configurator a „metodei științifice în sociologie”, susțin că realizarea cercetărilor în tehnologia metoda științifică:
– pe de o parte, este inevitabilă pentru domeniul social-uman. Și anume exact până când lumea noastră va decide că nu numai metoda științifică este obsolescentă în raport cu post-modernitatea, ci și profesionalismul, pilonul ei pereche în configurarea și reproducerea modernității. Cu alte cuvinte, refuz să înțeleg de ce absolvenții de sociologie, ca de altfel și de alte „social-umane”, să fie, cu toții și cu toatele, mari intelectuali post-moderni, deci „calitativiști”, dar să-și câștige pâinea cea de toate zilele în joburi și cariere de la periferia pieței muncii și prestațiilor profesionale;
– pe de cealaltă parte, implică problematizări mai profunde și mai sofisticate decât ideea de șurubăreli îndemânatice pe care o poate sugera, ca trimitere tradițională la metoda științifică, expresia „metode și tehnici de cercetare sociologică”. Prestațiile de sociolog – atât cele profesionale, cât și cele de intelectual public – implică gestiune reflexivă multietajată, o autoreflexivitate care poate include ideația post-modernităților și „calitativismelor”, dar nicidecum nu se reduce la ea.
Bazele cercetării sociologice descriptive
Metoda observației
Din rațiuni editoriale, am decupat „Metodologia cercetărilor sociologice descriptive” în două volume: primul cuprinde bazele cercetării descriptive și metoda observației, cel de-al doilea metoda anchetei, respectiv metoda analizei de conținut.
„Bazele cercetării sociologice descriptive” înseamnă competența în baza căreia toată lumea va trebui să afle și să știe asta, sociologii pot măsura orice se referă la oameni și la ale oamenilor. Spre deosebire de ceilalți „social-umani”, sociologii utilizează foarte rar instrumente de măsurare prefabricate, regula fiind la noi platforma și instrumentul aferent de măsurare elaborate pentru fiecare variabilă în parte.
E vorba aici despre deciziile metodologice, despre validitate și fidelitate, deci despre cele mai negre dintre coșmarele studenților la sociologie, din toate timpurile și de pretutindeni, în frunte cu faimoasa operaționalizare a conceptelor. Pe care, în cele vreo patrujdemii de ani de la propria mea studenție, am pretenția că le-am făcut în sfârșit clare, inclusiv sub aspect procedural.
Nu sunt însă la fel de sigur că încadrarea teoretică, integrarea teoretică, reducția de la definiția operațională de principiu la definiția operațională efectivă și celelalte invenții de care m-am folosit întrunesc acceptul sociologilor practicieni, întotdeauna presați de timpul foarte limitat în care trebuie să-și facă cercetările. Alegerea este a ta și poate fi enunțată foarte simplu, de pildă așa: validitate și fidelitate este atunci când dormi bine în nopțile de după ce, în baza măsurărilor, adică a cercetării tale descriptive, clientul tău a concediat-o pe salariata lui Claudia, 49 de ani, mamă singură cu un băiat și o fată amândoi studenți.
Încep cu metoda observației dintr-un calcul foarte ambițios: vreau să instalez automatismul de a ne face decizia metodologică de prim nivel începând de fiecare dată cu metoda observației. Și să alegem ancheta sau analiza de conținut numai după ce și dacă am ajuns la concluzia că observația nu se potrivește cu cercetarea pe care o avem de făcut.
Metoda anchetei
Metoda analizei de conținut
Spre deosebire de științele naturii, sociologia și celelalte științe social-umane au, alături de observație, două metode în plus, respectiv ancheta și analiza de conținut. Acest lucru este posibil deoarece „obiectul” sociologiei și al celorlalte științe social-umane vorbește, respectiv produce artefacte.
Preocuparea mea centrală a fost și aici consistența terminologică și acuratețea procedurală. Pentru aceasta am fost nevoit și aici să operez o sumă de reproblematizări și simplificări, nu întotdeauna foarte respectuoase cu tradiția și corifeii.
Problema cu adevărat importantă este însă alta, și anume că „faptele de observație” pe care le obținem prin cercetările noastre descriptive sunt cu totul și cu totul stranii în ordinea metodei științifice. Ca regulă generală, ne vom autosupraveghea în baza celei mai evoluate dintre competențele ontologice, epistemologice și etice pe care o putem mobiliza. Ca reper intuitiv putem lua faimosul dictum al lui Pierre Bourdieu: la malédiction de la sociologie est d’avoir affaire à un objet qui parle.
Uitându-mă la mâine-poimâine jumătatea de secol de când comunitatea noastră profesional-științifică trece falnic, fără păs, peste „blestemul Bourdieu”, recunosc că nu mă cutreieră cine-știe-ce optimism în privința adeziunilor practice la neliniștea intelectivă pe care o recomand, în general față de metodologia noastră de cercetare, și în special față de anchetă. Însă, în afară de a zice după Ezechil dixit et salvam animam meam, îmi mențin fără echivoc opțiunea pentru ea: chiar dacă nu vom ajunge să ne facem mai frecvent măsurările în metoda observației sau a analizei de conținut, cel puțin vom ajunge la o conștiință mai clară asupra riscurilor de validitate și de fidelitate, necesarmente mai atent de gestionat în metoda anchetei.
*) Gheorghe Onuț – Cercetarea sociologică. Vol. 1 – Metoda științifică în sociologie. Vol. 2.1 – Metodologia cercetărilor sociologice descriptive. Bazele cercetării sociologice descriptive. Metoda observației. Vol. 2.2 – Metodologia cercetărilor sociologice descriptive. Metoda anchetei, metoda analizei de conținut. Editura Tritonic