Sunt multe elemente care compun vasta definitie a civilizatiei. Parca nici unul nu se compara, insa, cu “marea biblioteca”. Ea este Alfa si Omega. Alaturi de invatamant si de traditii, ea stabileste locul unei natiuni intre celelalte natiuni si in lume. Un exemplu: Biblioteca Nationala reprezinta pentru francezi tezaurul lor cultural, un tezaur deschis, care isi imbogateste fondurile prin contributia fiecarei generatii de intelectuali. Cu putine exceptii, toti acesti intelectuali i-au trecut pragul. Contributia acestei institutii la formarea gloriilor artei si stiintei franceze a fost, este si va fi imensa. Este o concluzie fireasca, argumentata statistic, memorialistic si bibliografic. Noul local al acestei biblioteci, format din patru corpuri gigantice, simbolizand fiecare o carte deschisa, exprima mai mult decat recunostinta francezilor, este dovada palpabila a constientizarii rolului Bibliotecii Nationale in mentinerea standardului atat de ridicat al culturii si – implicit – al civilizatiei franceze. Amintirea Bibliotecii din Alexandria este mai vie ca niciodata, desi internetul si cartea electronica par, cel putin teoretic, sa ridice problema alternativei si sa concureze serios tiparitura pe hartie.
Romanii sunt totusi europeni
Spre surprinderea celor care sunt convinsi ca Romania nu se afla in Europa, se cuvine o precizare : pe meleagurile romanesti au existat cateva biblioteci manastiresti si personale ce rivalizau cu marile biblioteci din Occident. Stolnicul Cantacuzino, familia Mavrocordat, Caragea Voda, boierul Rosetti-Roznoveanu, manastirile Putna, Cozia, Sf. Sava au colectionat si detinut carti de mare valoare. Simptomatic, boierii, voievozii si manastirile care iubeau cartea au acordat atentie si invatamantului, intetinand scoli primare sau pentru gramatici. Prin urmare, se poate vorbi de o traditie in domeniu fara a jigni susceptibilitatea celor care ii confunda pe romani cu mancatorii de lebede.
Incursiune la izvoarele Bibliotecii Academiei
Intre continuatorii acestei traditii, Bibliotecii Academiei Romane i-a fost rezervat un loc aparte. Colectiile ei de carte si de periodice acopera aproape toate regiunile locuite sau tranzitate de romani. Conceptia acestei structuri oglindeste sensul initial al crearii Academiei, acela de a focaliza spiritele reprezentative romanesti de pretutindeni. Fiind vorba de anul 1867, temelia cu iz nationalist corespundea principiului mazzinian – atunci la moda – si prefigura in plan cultural realizarea politica a Romaniei Mari. Nu intamplator fondatorii Academiei au fost chiar promotorii ideii politice unioniste, in primul rand marii pasoptisti, fapt ce a pus aceasta institutie – pana in 1934 sub dominatie liberala. Cum, in ce conditii a fost fondata Biblioteca Academiei Romane? Profesorul Ion Bianu, intr-un interesant articol publicat in revista “Boabe de Grau”, ofera spre valorificare numeroase informatii. Retinem ca din cauza penuriei de cladiri publice, majoritatea fiind cladiri care apartineau sau apartinusera unor proprietari particulari, Societatea Academica si biblioteca ei au marit lunga lista de institutii adapostite vremelnic si in conditii improprii de Palatul Universitatii. Li s-au pus la dispozitie “doua odai” … In definitiv si izvoarele marilor fluvii sunt firave, aproape insignifiante. Modestia inceputului nu a speriat pe nimeni, dimpotriva, a generat ambitia imbogatirii necontenite a colectiilor, care se inscria intre sfintele datorii patriotice. “Luminati-va si veti fi !”, deviza pasoptista a lui C.A. Rosetti, era mai actuala ca oricand: sosise, in fine, momentul transpunerii in practica. Incepea marea epoca a donatiilor. Primele: bibliotecile lui Dionisie Romano, a generalului Adrian si a ilustrului nationalist si om de cultura ardelean Al. Papiu Ilarian. Le-au urmat alte mari biblioteci personale, practic ale majoritatii varfurilor culturale, stiintifice si politice ale natiunii noastre. Multitudinea preocuparilor donatorilor s-a oglindit in diversitatea colectiilor, in caracterul enciclopedic dezvaluit de clasificarea zecimala.
Sfarsitul provizoratului
Biblioteca Academiei a fost gazduita in Palatul Universitatii pana in anul 1892. Atunci, la interventia ministrului conservator al Instructiunii Publice, profesorul Ion Bianu, director al Bibliotecii din 1884, a cumparat casa fostului mare boier si sfetnic al lui Tudor Vladimirescu, Al. Filipescu Vulpe de pe Calea Victoriei ; cativa ani mai tarziu, vor fi cumparate casele Belu si Zaleski din vecinatate. Se parea ca problemele ridicate de cresterea colectiilor erau rezolvate, insa legea Depozitului Legal a zadarnicit rapid aceste sperante. Se impunea construirea unei cladiri speciale, cu dimensiuni adecvate spinoasei, dar inevitabilei probleme a cresterii colectiilor. S-au propus ca model cateva biblioteci occidentale de prestigiu. In anul 1913 s-a desfasurat chiar si un concurs de proiecte. Izbucnirea primului razboi mondial a amanat inceperea lucrarilor.
De la Marea Unire la Carol al II-lea
Au urmat evenimentele esentiale ale istoriei nationale: Marea Unire, Incoronarea si Constitutia “tuturor romanilor”. Pe acest fond, orice alta problema, inclusiv construirea unui nou local pentru Biblioteca Academiei, aparea ca superflua. Nu-i mai putin adevarat ca nu erau nici bani pentru asa ceva. Confiscarea Tezaurului Romaniei de catre Lenin si banda lui de asasini afecta drastic bunul mers al lucrurilor, fapt rareori subliniat de istorici. Din pacate. Abia in anul 1927, anul mortii fauritorilor Intregirii nationale – regele Ferdinand I si Ion I.C. Bratianu -, s-a construit, dupa proiectul arhitectectilor Gh. Bals si N. Ghica-Budesti, primul corp de depozite cu o capacitate cat de cat multumitoare pentru conservarea colectiilor. Doua incaperi au fost rezervate cataloagelor si lucrarilor de catalogare, nu insa si unei sali de lectura. Consultarea colectiilor se facea in fostul salon al casei Bellu, adica la vreo suta de metri distanta de depozite. Un impediment si pentru colectii dar si pentru cititori, mai mereu in criza de timp. Ulterior s-au amenajat o sala de lectura pentru public si o sala de cercetare pentru universitari si academicieni.
Sub domnia regelui culturii nationale
Venirea pe tron a lui Carol al II-lea a insemnat deschiderea tarii spre modernizare si spre cultura. Exceptionala generatie a ultimelor doua decenii de domnie a lui Carol I atinsese apogeul si se afla in pragul predarii stafetei altei generatii de exceptie. Nicolae Iorga, fostul profesor al Regelui, va juca acum rolul mentorului. Iar faptul ca se numara printre membrii de frunte ai Acadmiei va avea importanta sa. Primul for cultural al tarii trebuia sprijinit in regim de urgenta. D.A. Sturdza, secretarul perpetuu, murise de mult. Disparuse si Ion Bianu, directorul Bibliotecii. In aceste conditii vitrege s-au construit intre anii 1937-1938, dupa planurile arh. Duiliu Marcu, doua corpuri lipite, cuprinzand sali de lectura, fisiere, Cabinetul de Stampe si de Harti adus din casa Bellu, Serviciul bibliografic si birourile directiei etc. Noile constructii au starnit admiratia, la fel mobilierul si dotarile tehnice, care transformau Biblioteca Academiei intr-o institutie ultramoderna, fara pereche in Europa acelor timpuri. Din nefericire, nu exista nici o fotografie a festivitatilor de inaugurare la care a participat si Suveranul; poate ramane de descoperit, cine stie… In orice caz, pana la acea data fusesera catalogate peste 150.000 de carti, 9.000 de periodice, 7.134 de volume manuscrise, 50.000 de documente, 3.320 de stampe, 1.265 de harti, 1.650 de partituri. Revenind la furtul Tezaurului, este de amintit ca 5.670 de monede, 246 de medalii si 99 de sigilii din colectiile Cabinetului Numismatic au ramas la Moscova pentru cheltuielile revolutiei…
Epoca rosie si pericolele ei
Desfiintarea Academiei in anul 1948 si infiintarea celei comuniste a afectat, desigur, fondul uman, iar in privinta Bibliotecii a constituit o reorientare spre ideologic. Cultura nu mai trebuia sa fie apanajul celor bogati, de fapt al celor alesi. Vulgarizarea fusese ridicata la rang de principiu. Obiectiv vorbind, oricine trebuie sa aiba dreptul la cultura. Parca, totusi, s-a exagerat. Pentru fondurile Bibliotecii, intrucat Legea Depozitului Legal era in vigoare si respectata cu sfintenie, epoca nu a fost dezastruoasa. Intrau, in plus, si colectiile particulare, vandute de posesori pentru o bucata de paine sau donate pentru a nu fi expuse capriciilor Securitatii, ori lacomiei Anei Pauker si a acolitilor ei. Colectiile de grafica Oprescu si Bals sunt exemple edificatoare. Imbogatirea patrimoniului a impus construirea unui nou corp de depozite in anul 1964, insa ritmul furibund al cresterii colectiilor a dat inca de pe atunci bataie de cap. S-a propus o noua marire, s-a facut chiar si o macheta. Discutiile in jurul sumei de bani, aproape finalizate, au fost intrerupte brusc de cutremurul din 1977 si de mania constructiva a lui N. Ceausescu. Mai mult, Biblioteca Academiei a fost la un pas de a fi prefacuta in biblioteca de cartier. Pe langa celelalte manii, Ceausescu a inceput sa fie bantuit de mania centralizarii. Astfel, cu ordin de sus, o parte din colectii au fost date – ce-i drept sub forma de custodie – institutiilor de profil. Sa nu se uite ca de pe urma acestui program aberant au ramas si imensele “circuri ale foamei” : cantinele poporului !
Dupa revolutie
Prabusirea sistemului si regimului – mai curand ceausist decat comunist – a condus la salvarea statutului Bibliotecii. Intre timp s-au recuperat o parte din colectiile “daruite” si – conform proiectului arhitectilor Romeo Belea si Gh. Rosu – s-a marit capacitatea de depozitare cu 15.970 de mp, plus o sala de conferinte cu 220 de locuri. Cand lucrarile vor fi finalizate, cititorii vor avea la dispozitie 9 sali de lectura. Proportiile institutiei impresioneaza, dar sunt ele suficiente ? Catalogul cartilor, initiat de Al. Odobescu in anul 1974, dezvaluie celui ce il consulta cote care au depasit cifra 800.000, iar cel de periodice descrie peste 50.000 de titluri. Comparand aceste cifre cu acelea mentionate de profesorul Bianu se poate evalua usor ritmul cresterii colectiilor, care este infernal. Democratia in varianta damboviteana a produs o adevarata inflatie de carti si periodice, din nefericire concomitent cu dezorganizarea “in stil american” a invatamantului, fapt ce va afecta drastic viitorul tiparului si, implicit, al placerii de a citi. Probabil si viitorul Bibliotecii Academiei, desi institutia este consacrata cercetarii, nu culturalizarii maselor. Vreau sa cred ca, in ciuda mitralierii invatamantului traditional de tip clasic, european, intelectualul roman de maine va avea un bagaj de cunostinte mai bogat decat colegul sau din Harlem.