Peste o sută de localități din 14 județe au fost afectate de ploile din ultimele 24 de ore, iar 7.762 de persoane au fost evacuate, informează vineri Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

În ultimele 24 de ore, în urma ploilor torențiale și creșterii debitelor râurilor au fost afectate 104 localități din 14 județe (Alba, Bacău, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Neamț, Suceava, Tulcea, Vaslui), fiind evacuate 7.762 persoane, scrie Mediafax.

În total, au fost afectate 3.903 gospodării, anexe gospodărești, curți și grădini, 396 locuințe și 607 subsoluri.