s-a spus despre mine că sunt
specialist în copilărie că știu
pe dinafară cursurile de disperare
ale bunicilor mei
și la nevoie pot face rost de
păsări pe cer
că la marginea memoriei dețin
grădini suspendate
unde cultiv primăveri nelumite că
seva-mi urmează copacii
cu brațele pline de flori pe drum
spre biserici
și clopote aruncă-n ferestre cu
nuci de lumină
că nu mai rămân în praful
speranței la capătul
parcului când luna trage raze și
adună îndrăgostiții
în podul casei cu cărți despre
originea nopții
lângă viespi locuind ilegal pe sub
corni
la Vima Mare pe pământurile
colectivizate de iarbă
că încă din viața și din camera
alăturată
mă mai aude mama trântind poarta
spre visul
în care voia să
rămână
a fost odată
n-ar fi fost să se spună