Repere biografice. Cel ce va fi numit „un Michelangelo pentru Hitler” a fost băiatul unui tăietor în piatră care a decis la 15 ani să devină sculptor, după ce a văzut într-un muzeu din Dusseldorf lucrarea „Vârsta de bronz” a lui Rodin; de altfel, el a rămas toată viața foarte apropiat de artiștii și arta franceză. După ce a studiat sculptura și arhitectura la Academia de artă din Dusseldorf, între 1927 și 1934, Breker a lucrat la Paris, unde a făcut parte din cercul apropiat al unor persoanlități artistice precum Jean Cocteau, Jean Renoir, Sonia și Robert Delaunay, Charles Despiau, Man Ray, James Joyce, Constantin Brâncuși, Maurice de Vlaminck, Fernand Léger, Ernest Hemingway. Revenit în Germania, Breker, a rămas pe tot timpul celui de-al Treilea Reich un artist preferat și susținut personal de Hitler, în ciuda repetatelor denunțuri împotriva sa și a refuzului său de a accepta ceea ce regimul nazist condamna drept „artă degenerată” (Entartete Kunst).
Deși a executat numeroase comenzi de artă monumentală în beneficiul regimului nazist, Breker și-a folosit adesea simpatia ce i-o manifesta Hitler și influența pe care o avea în cercurile înalte ale ierarhiei naziste pentru a salva de la deportare sau execuție nu numai artiști sau lucrători francezi sau evrei, dar și alte personalități. A fost cazul actorului Jean Marais (1913-1998), care bătuse un ziarist colaboraționist, dar fiind apropiatul lui Jean Cocteau, (1889-1963) care era prietenul lui Breker, a fost salvat de intervenția acestuia. Urmare a acestor intervenții, Hitler a afirmat despre artiști că ei sunt „Parsifal-ii politicii”. Pe timpul ocupației germane în Franța, deși Breker era perceput drept un artist nazist, la expoziția sa deschisă la Paris pe 15 mai 1942 au participat numeroase nume celebre ale culturii franceze, precum Aristide Maillol, Charles Despiau, Paul Belmondo, Jean Cocteau, Pierre Drieu la Rochelle, Arletty, Sacha Guitry, Sonia Delaunay, Maurice de Vlaminck, André Derain, sculptorul german fiind apreciat și de scriitorii Jean Giraudoux și Ferdinand Celine.
După război Breker a refuzat să-și exprime public regretul de a fi acceptat comenzi ale regimului nazist, iar în 1948 a fost judecat de un tribunal german de denazificare, fiind considerat doar un simpatizant trecător al nazismului și condamnat la o amendă de 100 de mărci. Înainte de aruncarea Cortinei de Fier asupra Europei, Breker a fost invitat de Stalin să lucreze în Uniunea Sovietică. Începând din 1970 a început să primească comenzi de sculptură din partea unor guverne străine, semnând printre altele busturile omagiale ale lui Jean Cocteau (dezvelit de Rene Clair și Marcel Pagnol în 1964 la Milly-la-Forêt, Franța) și al lui Dali (la 11 iulie 1991, în prezența prințului moștenitor al Spaniei și ministrului de externe german).
Contribuții. Arno Breker a fost unul dintre sculptorii ce s-au remarcat în competiția lucrărilor dedicate Olimpiadei de la Berlin din 1936. Hitler i-a încredințat lui Breker, împreună cu Albert Speer, misiunea reconstruirii Berlinului din megalomanica perspectivă a unui Reich milenar. Tot Breker a primit și executat comanda Ministerului de Îndrumare Populară și Propagandă pentru lucrarea „Prometeus” destinată Casa artei din Munchen și a lui „Ikar” pentru Academia de aviație din Dresda. La propunerea lui Albert Speer (1905-1981), Breker a fost autorul celor două reliefuri masculine „Războinicul” și „Geniul” destinate Domului din Berlin (Kuppelsaal) și tot el a creat statuile „Purtătorul de torță” – ca simbol al spiritului și „Purtătorul de sabie” ca simbol al apărătorului patriei, ce străjuiau intrarea noii Cancelarii a Reich-ului, lucrări ce au fost redenumite apoi de Hitler „Partidul”, respectiv „Wehrmacht-ul”. Lui Breker i s-au încredințat cele 24 de altoreliefuri destinate proiectatului Arc de triumf din Berlin din care doar o parte au fost terminate, dar care reflectau componentele războinice și ariene ale ideologiei naziste: „Camaraderia”, „Sacrificul”, „Răzbunătorul”, „Apărătorul” etc. Spre deosebire de lucrările sculpturale gigantice ale lui Joseph Thorak, ce exprimau o încrâncenare belicoasă prin exacerbarea mușchilor și duritatea expresiilor, nudurile masculine ale lui Breker, deși sugerau agresivitatea și inevitabilitatea războiului (precum bronzul „Gata de luptă”) păstrau o notă de seninătate clasică, ceea ce probabil l-a făcut pe Hitler să afirme condescendent că „artiștii nu înțeleg politica”. Cu toate acestea, Hitler considera că artistul trebuie să fie un soldat al propagandei, chiar dacă își păstra dreptul la individualitate, iar „producția artistică trebuie să fie pusă în serviciul unui stat și al unui ideal de cultură morală” (apud Guyot și Restellini, Arta nazistă, 1996, Corint, p. 81).
Marea majoritate a lucrărilor lui Breker din perioada nazistă au fost distruse sau jefuite după război, dar amintirea lor a rămas vie, astfel încât în 1981, la deschiderea expoziției „Paris 1937-1957” la Centrul Georges Pompidou, un oficial francez, fost luptător în Rezistență, s-a opus participării sculptorului german acuzându-i opera de „atitudine tipic nazistă”. Aproape în același timp, deschiderea expoziției de la Berlin intitulată „Portretul omului în opera lui Arno Breker” a fost întâmpinată cu proteste violente ale unor simpatizanți de stânga proveniți din Germania comunistă.
Evaluări. Arno Breker nu a fost un fanatic național-socialist și nici nu a făcut propagandă în mod nemijlocit regimului nazist, fiind calificat de către un tribunal german doar drept un simpatizant nazist de circumstanță. Pe de altă parte, nici Breker nu și-a renegat deschis și public nici protectorul – Adolf Hitler și nici colaborarea cu regimul nazist. În 1942, în plină ocupație germană a Franței, Aristide Maillol îl considera pe Arno Breker drept un nou Michelangelo, deși prin lucrările sale acesta a susținut plastic atât proiecția forței a celui de-al Treilea Reich, cât și perfecțiunea și puritatea rasei ariane.
Alături de alte talente recunoscute ale defunctei Republici de la Weimar, precum poetul Gottfried Benn (1886-1956), dramaturgul Gerhart Hauptmann (1862-1946), cineasta Leni Riefenstahl, muzicienii Furtwangler sau Strauss, Arno Breker s-a arătat favorabil și a colaborat îndeaproape cu regimul nazist, fie din convingere sau idealism, fie din oportunism sau naivitate, poate inconștiență, cu atât mai mult cu cât autoritățile naziste le-au asigurat un foarte consistent sprijin material și tehnic (Guyot și Restellini, 1996, p. 69).
Arno Breker – născut la 19 iulie 1900, Elberfeld, Germania – decedat la 13 februarie 1991, Dusseldorf, Germania, sculptor emblematic al celui de-al Treilea Reich