Știrea care a constituit capul de afiș zilele trecute a fost aceea că un grup de măicuțe de la Mănăstirea Petru Vodă au fost filmate în două rânduri cântându-i “Sfântă tinerețe legionară” duhovnicului Justin Pârvu (foto 2) de la Mănăstirea Petru Vodă (Neamț). Cele două filme au fost postate pe youtube și au fost făcute, pare-se, în 2009, respectiv 2011, cu ocazia zilei de naștere a părintelui.
Situația este foarte gravă cu atât mai mult cu cât este vorba despre unul dintre cei mai apreciați duhovnici români contemporani. Cine sunt cei care-l caută? Oamenii simpli din Moldova, preponderent, dar și radicalii ortodocși, fundamentaliștii, al căror lider spiritual pare a fi în ultimii ani. Căci părintele nu numai că a fost legionar pe vremuri, fapt pentru care a făcut ani grei de închisoare, ci este și azi exponentul unor idei nonconformiste cu privire la Biserica Ortodoxă Română (BOR) și credința creștină. Printre altele, este cel care a declanșat o adevărată luptă de gherilă împotriva folosirii pașapoartelor biometrice.
Dacă-mi este permis, o să fac o mărturisire personală. Întrucât am bătut la ușa multora dintre marii duhovnici creștin ortodocși contemporani – indubitabile puncte de reper spiritual -, am avut curiozitatea să-l cunosc și pe Pr. Justin Pârvu. S-a petrecut acum aproape doi ani, când am fost într-un pelerinaj împreună cu doi prieteni. Întrucât unul dintre aceștia avea oarece relații în mănăstire, am fost introduși cu prioritate. Trebuie precizat că tot timpul la ușa părintelui stau zeci de credincioși pentru a primi cuvânt de învățătură. Ei bine, nu atât întâlnirea cu părintele m-a marcat – în fond, un venerabil bătrân, cu un discurs previzibil însă și, desigur, nonconformist -, ci comportamentul celor apropiați lui. Mai trebuie spus că mănăstirea de la Petru Vodă este o comunitate de călugări, măicuțele locuiesc alături, la un centru filantropic. Așadar, cel care ne-a introdus la părintele Justin era unul din liderii mănăstirii și, pentru că voia să fie o gazdă bună, ne-a făcut cadou câte o carte a părintelui înainte de a intra. Întâmplător, cartea o aveam, așa că am refuzat-o. Omul mi-a dat alta, tot a părintelui, spunându-mi că trebuie să am pe ce să iau autograf în scurta întrevedere privată care va urma. I-am spus cu fermitate că nu pentru autograf vreau să intru la părintele, ci pentru o discuție de suflet, ceea ce s-a și petrecut. Desigur că replica mea a fost destul de tăioasă, iar călugărul a început a da înapoi…
Mica întâmplare putea să fie un accident, desigur. Problema este că, se constată, majoritatea celor din jurul părintelui, apropiații, îl folosesc din ce în ce mai mult în scop privat – după generozitatea și inteligența fiecăruia. Mulți îl parazitează de-a dreptul. De unde și valurile de talibani și de comunicate aberante venite dinspre mănăstire, ca din partea părintelui. Unele dintre acestea sunt spuse ale părintelui, altele nu.
Om de 92 de ani astăzi, care a trecut printr-o istorie cu vreo patru dictaturi, este greu de judecat și nu este rolul nostru. În excelenta sa carte pe acest subiect “Biserica Ortodoxă Română, stat și societate în anii ’30” (Polirom, 2007), cercetătorul Mirel Bănică arată că ierarhii români creștin ortodocși au fost mult mai prudenți și circumspecți cu fenomenul legionar. În mod evident, mișcarea legionară a fost o mișcare identitară la început, dar care urma să intre din păcate în siajul mișcărilor de extremă dreaptă europene pe un fundal socio-politic local și internațional dintre cele mai încordate. În acest sens, BOR conștientizează pericolul, iar ședința Sf. Sinod din 22 februarie 1938 ia decizia de distanțare de politic. Consecința: “O bună parte din literatura legionară a exilului, publicată după terminarea celui de-al doilea război mondial, nu are cuvinte suficient de grele pentru a-l judeca pe Patriarhul Miron Cristea, considerat unul dintre «călăii Căpitanului»”, arată Mirel Bănică (p. 162).
Indubitabil, au fost mai multe vârste ale legionarismului. Dar, panoramată de la distanță, se poate afirma astăzi cu fermitate: a fost o mișcare care a avut de-a face prea puțin cu creștinismul autentic. Nu discutăm acum cazurile – multe – de martiri și de oameni înduhovniciți, precum Valeriu Gafencu etc. Este limpede: legionarii au fost asimilați fraudulos misticismului creștin ortodox. Căci nu poți să fii mistic și să defilezi cu arma în mână! Cu atât mai puțin să faci crime – oribile! – în numele credinței….
Singura grupare autentic mistică a acelor ani atât de tulburi a fost Mișcarea Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim (București).
Pe de altă parte, a trata problema paușal, a diaboliza in corpore, este la fel de greșit. Intelectualii care au făcut eroarea de a intra la un moment dat în mișcarea legionară nu au fost în mod evident de acord cu crimele făptuite de alți membri. Dar asta nu înseamnă că nu au vina lor – excelenta carte semnată de Sorin Lavric, “Noica și legionarii” (Humanitas, 2007) o demonstrează cu inteligență și acribie.
…Ceea ce se petrece azi nu sunt decât rămășițe regretabile. Ar fi nedrept să acuzi întreaga BOR de simpatii legionare pentru derivele câtorva. Se cunosc nenumăratele intervenții ale ierarhilor pentru domolirea exceselor de la Mănăstirea Petru Vodă. Din păcate, lucrurile sunt mult mai complicate. Cine crede că cele petrecute în jurul Pr. Justin Pârvu nu suferă influențe nocive inclusiv din partea unor servicii ostile este ori naiv, ori dezinformat.
Din fericire, trăim vremuri în care ne putem permite boieria de a discuta relaxat despre toate acestea. Iar istoricii au șansa de a studia și a scrie despre toate câte s-au petrecut în realitate, iar nu în spiritul diverselor ideologii.
În același timp, nu poți să nu intri în alertă când vezi oameni tineri – măicuțele în cauză – care reiterează fără tresăriri de conștiință regretabile fantome ale trecutului. Se vede că măicuțele nu sunt acolo decât pentru a se îmbățoșa cu autografele primite.
MARIUS VASILEANU (n. 14 aprilie 1964, în Gura Humorului, Bucovina) are o licență în filosofie (Universitatea București) și un master în antropologia spațiului sacru (Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu”). Din 2007 este doctorand al Universității București, Facultatea de Litere, cu o temă interdisciplinară în care continuă studiile de antropologie a religiei. A fost director al Editurii Muzicale și profesor de istoria religiilor în învățământul preuniversitar. A ținut cursuri și seminarii de introducere în istoria și antropologia religiilor la Universitatea București și la Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu”. A susținut o bogată activitate în presă: studii, articole, eseuri, recenzii, proză scurtă, editoriale, interviuri – în jurnale, reviste culturale și cu profil spiritual -, producător și realizator de emisiuni radio, numeroase colaborări la principalele televiziuni centrale. A fost redactor-șef al revistei Adevărul literar și artistic. În prezent realizează o pagină de religie în săptămânalul Timpul. A publicat cartea “În căutarea duminicii. Sacru și profan în epoca foiletonistică” (Editura Paralela 45, 2008).