Numărul amenințărilor informatice (malware) s-a dublat în România în primul semestru, la 1,6 milioane, față de perioada similară din 2009, potrivit datelor producătorului român de soluții de securitate BitDefender, informează Mediafax.

“Majoritatea amenințărilor informatice care i-a afectat pe români în prima jumătate a anului 2010 sunt aplicații malware care circulă la nivel internațional”, se arată în comunicatul companiei.

Pe parcursul celor șase luni de monitorizare, BitDefender a identificat, în medie, 9.000 de amenințări noi sau mutații ale acestora pe zi. Cea mai importantă amenințare malware autohtonă este o clonă a viermelui Palevo, descoperită în februarie 2004 și numită Win32.Worm.IM.J. Pentru a se propaga, viermele trimite mesaje cu link-uri către copii ale sale prin Yahoo! Messenger, apoi, după instalare, descarcă și rulează diverse fișiere infectate.

Aplicațiile ransomware (aplicație care criptează datele, iar atacatorul cere o răscumpărare – n.r.) au fost prezente, de asemenea, în România, în primele șase luni ale anului. Unul dintre instrumentele folosite a fost Application.Scareware.Keytz, acesta restricționând victimei accesul la propriul calculator până la reîncărcarea unui cont pre-pay cu un credit de trei euro.

România s-a clasat, în primul semestru, pe locul nouă în topul celor mai active zece țări în ceea ce privește trimiterea de mesaje nesolicitate.