Statul a încasat din accize la tutun, în primele nouă luni ale acestui an, 1,27 miliarde de euro, cu 38% mai mult decât în perioda similară a anului trecut, a susținut ieri președintele ANAF, Sorin Blejnar. Potrivit acestuia, încasările din accize au fost de 820 mil. euro în primele nouă luni din 2008, de peste un miliard de euro în perioada similară a anului 2009 și de 919 milioane de euro în intervalul ianuarie- septembrie 2010.

“Creșterea accizelor în 2011 față de 2010 a fost de 3,5%”, a spus Blejnar, adăugând că majorarea încasărilor s-a datorat în primul rând scăderii contrabandei.

Potrivit unui studiu al companiei de cercetare Novel Research, con­traban­da cu țigarete a ajuns în septembrie la 11,8%, în scădere cu 3,9 puncte procentuale față de nivelul de 15,7% înregistrat în luna iulie. Contrabanda a atins nivelul maxim, de 36%, în ianuarie 2010. Țigările de contrabandă provin în prin­cipal din Republica Moldova, Ucrai­na și Serbia.

Blejnar a declarat că vămile românești nu sunt curățate încă de angajații corupți și că, probabil, arestările vor continua în acest an.

“Anul trecut a fost acea acțiune corectă în opinia mea, chiar dacă din punct de vedere mediatic unii dintre noi am plătit nemeritat și mult prea mult. Acea acțiune de curățare a vămilor care probabil că va continua, pentru că nu cred că prin arestarea a 20-30 de angajați ai vămii și a 100-150 de polițiști de frontieră vămile românești s-au cu­ră­țat de angajații predispuși la fenomene de corupție”, a spus Blejnar.

Întrebat cu ce a plătit el în cazul arestărilor din vămi, președintele ANAF a răspuns că a plătit din punct de vedere mediatic.

“Din cauza a 2% sau 1% din angajații instituției, care au probleme cu legea, s-a încercat decredibilizarea instituției. Oriunde te duci și spui «vameși» lumea spune că ești din ăla care susține contrabanda.”