La nivelul Bucureștiului, înainte sau după cutremurul din 1977 reprezintă o întrebare de câteva mii de euro în momentul tranzacționării unei locuințe. Astfel, un apartament cu două camere construit înainte de 1977, la o apropiere de circa 10 minute de o stație de metrou este scos la vânzare – fără îmbunătățiri majore – cu cel mult 50.000 de euro, în timp ce pentru o locuință similară construită după anul cutremurului proprietarii cer în jur de 60.000 de euro, conform anunțurilor postate pe site-urile de specialitate.
Din cele aproximativ 800.000 de locuințe din București, aproape 700.000 sunt apartamentele construite în perioada regimului comunist, majoritatea fiind dispuse în aproximativ 9.000 de blocuri, conform datelor de la Institutul Național de Statistică.
Dintre acestea, peste 300.000 au fost date în folosință după cutremurul din martie 1977, cele mai multe fiind grupate lângă marile bulevarde care au făcut legătura dintre cartiere și centrul orașului.
Diferența tipurilor de construcție dintre cele două perioade nu constă atât în modul de realizare, cât în faptul că după cutremur a fost luată în calcul posibilitatea unor seisme mai puternice.
Cu toate acestea, nici la cutremurul din 1977, cel mai puternic din ultimii 50 de ani, nu blocurile finalizate de regimul comunist au fost cele care s-au prăbușit, făcând aproape 1.500 de victime numai în București. În aceste condiții, se justifică diferența de percepție asupra apartamentelor?
Arhitectul Șerban Popescu Criveanu, profesor în cadrul Universității de Arhitectură din București, spune că blocurile din oraș au fost construite în primă fază cu modele de rezistență germane.
“Construcțiile au fost făcute foarte bine, dovadă că în 1977 au căzut doar trei scări de bloc făcute de comuniști, și acelea probabil din cauza unor vicii de execuție. Am făcut atunci o comisie să vedem dacă este cazul să evacuăm locatarii din blocuri. Surpriza noastră a fost că nu au existat decât mici defecte, în rest clădirile au rezistat foarte bine. Modelul german după care au fost construite apartamentele până atunci a fost foarte bun, însă trebuie să luăm în calcul că în Germania nu există activitate seismică”, afirmă arhitectul.
Recent, un alt reputat arhitect, Călin Negoescu de la Westfourth, sublinia faptul că “singura componentă unde nu s-au făcut economii în acea perioadă a fost structura, de frica unor cutremure, dar instalațiile și finisajele sunt sub orice critică”.
Cu alte cuvinte, blocurile comuniste au fost construite fără a avea “pretenții arhitecturale”, cu suprafațe modeste și camere “îngrămădite”, finisaje și instalații slabe, care cu timpul au devenit o problemă serioasă – țevi ruginite, subsoluri insalubre -, dar care nu au neapărat o problemă de structură, cutremurele fiind una dintre principalele griji ale soților Ceaușescu.
Geneza BucureȘtiului comunist. Dezvoltarea rezidențială a Capitalei în perioada regimului comunist este strâns legată de marile platforme industriale – Republica în est, IMGB în sud și industria ușoară din zona de vest a orașului.
Toate aceste ambiții industriale incluse în cincinalele comuniste au necesitat o mână de lucru imensă, care a venit de la sate, după ce majoritatea terenurilor au fost colectivizate, în anii ’50 și ’60. Este probabil unul din cele mai mari proiecte sociale din Europa, care a dublat populația Capitalei în mod forțat în numai cinci decenii.
“În acea perioadă România se afla într-o situație deosebit de interesantă din punct de vedere social, dar extrem de delicată din punct de vedere economic”, spune Constantin Jugurică, fostul director tehnic de la Proiect București, institutul de arhitectură care s-a ocupat cu proiectarea marilor cartiere construite de administrația comunistă. “Nu s-a pus problema atunci niciunei demolări, nici măcar la periferie, pentru că nu am fi avut unde să-i cazăm și pe ăia și pe ăia (muncitorii aduși din alte zone ale țării și populația existentă – n.red.). Atunci s-a pus problema construirii unor cartiere lângă marile platforme industriale”, explică arhitectul.
Au apărut astfel primele mari cartiere de blocuri din București – Titan, în est, care a ajuns în 20 de ani cel mai mare “ansamblu rezidențial” din Capitală, cu circa 200.000 de locuitori, iar în paralel au fost începute de asemenea lucrările pentru cartierele Drumul Taberei și Militari, în vest, privite pe atunci ca un ansamblu întreg, și Berceni, în sud. Cartierele erau ca niște orașe satelit, limitrofe Bucureștiului, nefiind legate de oraș prin nicio șosea importantă.
A doua etapă a dezvoltării rezidențiale a presupus legarea acestor “miniorașe” de București, spune Jugurică. La începutul anilor ’70 au fost construite marile artere care legau cartierele de centrul orașului: Giurgiului, Iuliu Maniu, Colentina sau Calea Moșilor.
În această perioadă a fost înregistrat un record de locuințe construite în Capitală. Conform datelor INS, în perioada 1971-1980 au fost date în folosință 2.938 de blocuri de locuințe, cu 65% mai mult decât în deceniul anterior. În anii ’80 au fost finalizate 2.653 de blocuri, pentru ca după căderea regimului comunist numărul de proiecete să fie redus considerabil, până la circa 800 de blocuri în perioada 1991-1999.
Unde sunt blocurile de după ’77. Imediat după cutremur, timp de 15 ani s-a construit în special în jurul marilor artere de circulație din București.
Cele mai multe apartamente au fost făcute pe șoseaua Pantelimon și străzile adiacente, unde au fost construite circa 27.000 de apartamente după 1977, cele mai multe locuințe date în folosință într-un cartier după anul cutremurului.
Puțin peste 22.000 de apartamente au fost livrate în intervalul 1977-1990 și de-a lungul șoselei Colentina, în timp ce în aceeași perioadă au fost construite 18.000 de apartamente în cartierul Rahova, pe lângă străzile Mărgeanului și Petre Ispirescu.
Potrivit arhitectului Constantin Jugurică, suprafața apartamentelor a crescut în această perioadă, livingul măsurând 18 metri pătrați în zonele rezidențiale, urcând până la 24 de metri pătrați spre zona centrală. Planurile de dezvoltare rezidențială din această perioadă au “beneficiat” de un avantaj al cutremurului, afirmă arhitectul de la Proiect București. “Toate ansamblurile acestea păcătuiau prin faptul că blocurile înalte erau ridicate doar «la stradă», iar în spate erau păstrate casele vechi. După cutremur, s-a ivit această ocazie de a pătrunde în interiorul orașului, dar și în interiorul cartierelor (ca urmare a prăbușirilor din timpul cutremurului – n.red.)”, afirmă arhitectul.
Perioada coincide cu a treia mare etapă de construcție de locuințe în Capitală. Proiectul “vedetă” al acestei etape a fost rezultatul dorinței lui Nicolae Ceaușescu de a construi o arteră pentru a pune în valoare cel mai mare proiect arhitectural din perioada comunistă – Casa Poporului.
Blocurile de la marginea Bulevardului Unirii (fostul Victoria Socialismului) au fost construite în cadrul unui proiect rezidențial integrat, care traversează Piața Alba Iulia și se prelungește până la Piața Muncii, clădiri care totalizează 15.000 de apartamente. Construite în perioada 1983-1990, apartamentele au fost destinate inițial muncitorilor de la Casa Poporului, însă în prezent au devenit una din cele mai scumpe zone rezidențiale din Capitală.
După ’90, au fost continuate pentru o perioadă proiectele începute și nefinalizate de regimul comunist, după care a urmat o perioadă de mai bine de zece ani de “liniște” pe piața rezidențială. “Agitația” a reînceput odată cu perioada de boom imobiliar.
Primele proiecte cu peste 300 de apartamente din București finalizate în anii 2000 au fost Quadra Place din Militari și Central Park de lângă circul Globus. Ulterior, au mai fost făcute o serie de proiecte de dimensiuni chiar mai mari, printre care Răsărit de Soare, Asmita Gardens, InCity Residences sau Doamna Ghica Plaza, dar piața locuințelor a început să scadă, în 2009 fiind finalizate mai puțin de 3.000 de locuințe în București, un oraș cu circa două milioane de locuitori.
În aceste condiții, cele circa 400.000 de locuințe din București construite înaintea cutremurului, adică acum peste 35 de ani, pot fi considerate vechi și au o pondere semnificativă în total, dar nu este obligatoriu ca aceste locuințe să fie mai puțin sigure în cazul unui cutremur decât cele noi, care au fost construite de firme și muncitori care nu mai au atât de vie în minte imaginea dezastrului din 1977.