Compania aeriana Blue Air, controlata de omul de afaceri Nelu Iordache, va lansa miercuri o cursa interna din Bucuresti spre Cluj-Napoca, cu retur, care va avea o frecventa de cinci zboruri pe saptamana, a anuntat operatorul low-cost. Aceasta este a treia cursa interna a companiei, dupa Bucuresti – Arad si Suceava-Cluj-Napoca, zboruri operate cu retur. „Aceasta frecventa a zborurilor vine si in intampinarea calatorilor care doresc sa plece de la Cluj-Napoca catre alte destinatii operate din Bucuresti de catre Blue Air”, a declarat directorul general al Blue Air, Adrian Ionascu. Pe 15 iulie, compania a inceput operarea curselor din Cluj-Napoca catre trei destinatii, respectiv Suceava si doua destinatii externe, Venetia si Viena. Operatorul aerian a inregistrat anul trecut afaceri de peste 124 milioane euro si a transportat peste 1,1 milioane pasageri, in crestere cu peste 22% fata de anul precedent. Pentru acest an, compania estimeaza o cifra de afaceri de 170 milioane de euro si se asteapta sa transporte 1,7 milioane de calatori.