Operatorii aerieni low-cost Blue Air și Wizz Air, cei mai mari de pe piața locală, reintră în competiție pe aeroportul din Cluj-Napoca, după ce compania lui Nelu Iordache renunțase la zborurile din Cluj, în timp ce ungurii de la Wizz Air au anunțat recent că vor transfera cursele de pe acest aeroport la Târgu-Mureș. Miza o reprezintă cei un milion de pasageri care aleg să călătorească cu avionul de pe aeroportul din Cluj.

“Începând cu 1 iulie, Blue Air introduce zboruri directe pe rutele Cluj-Napoca-Dublin în zilele de vineri și duminică, și de pe Cluj-Roma în zilele de miercuri, vineri și duminică”, a declarat Sherif Ussama, director general al Blue Air. Compania aeriană, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, a transportat anul trecut 1,5 milioane de pasageri, trafic în scădere cu 11,7% față de anul 2009. Șeful Blue Air nu a dat detalii cu privire la numărul de pasageri la care se așteaptă pe aceste rute noi, având în vedere că în martie anul trecut compania renunța la zborurile spre Roma și Paris de pe aeroportul din Cluj, pe motiv că nu sunt profitabile.

Ussama a precizat doar că aceste zboruri au fost introduse pentru comunitățile mari de români care lucrează în străinătate și care vor să își organizeze din timp întâlnirea cu rudele și prietenii din țară, dar și pentru că aceste orașe sunt destinații populare pentru petrecerea concediilor.

Cererea mare înregistrată pentru zborurile spre Roma de pe aeroportul din Cluj i-a determinat și pe ungurii de la Wizz Air să extindă opera­țiunile pe acest aeroport. Ei au crescut frecvența de operare de la trei zboruri la cinci zbo­ruri săptămânale spre Roma, deși oficialii companiei anun­țau în urmă cu doar o lună că vor muta această cursă pe aeroportul din Târgu-Mureș.

John Stephenson, vicepre­șe­dintele Wizz Air, susținea în aprilie că în cazul în care Consiliul Județean Cluj, regia care are în gestiune aeroportul, va majora taxele cu 50%, se ia în calcul renunțarea la cele 18 curse operate pe aeroportul din Cluj-Napoca.

“Din 18 iunie vom mări numărul de zboruri de la trei la cinci pe săptămână pe ruta Cluj-Napoca-Roma. Creștem frecvența ca răspuns la cererea înregistrată în zonă”, a declarat György Abran, directorul comercial al Wizz Air. Ungurii transportă un sfert de milion de pasageri de pe aeroportul din Cluj. Reprezentanții companiei nu au precizat dacă s-a ajuns la o înțelegere cu reprezentanții aeroportului din Cluj în ceea ce privește nivelul taxelor.

De pe aeroportul clujean mai au zboruri compania de stat Tarom, Lufthansa, Carpatair, Malev, dar și Air Hungary. Aeroportul internațional din Cluj a înregistrat anul trecut peste un milion de pasageri, în creștere cu 23% față de anul anterior.

Blue Air a înregistrat în 2009, potrivit celor mai recente date disponibile, o cifră de afaceri de 150 mil. euro, în timp ce Wizz Air nu face publice rezultatele financiare de pe piața locală.