De câteva luni, Editura Litera a lansat o colecție foarte căutată, „Blue moon”, în  care publică romane celebre, romantice, oricum despre iubiri mai mult sau mai puțin desăvârșite și destine mai multe sau mai puțin tragice. Undele dintre titluri au făcut deja istorie în genul lor și au fost traduse în numeroase alte limbi.

Jacqueline Susann – Valea păpușilor. Traducere din limba engleză de Irina Negrea

Anne, Jennifer și Neely, trei prietene tinere și frumoase, încearcă să-și găsească drumul spre afirmare în New York, metropola în care industria show-businessului este în plin avânt și unde toate visurile par să devină realitate. Succesul nu întârzie să apară – lumea strălucitoare a scenelor de pe Broadway și a platourilor de filmare hollywoodiene le stă la picioare.

Următoarele două decenii le aduc recunoaștere și faimă, pasiuni și bogăție, însă și prețul pe care trebuie să-l plătească este pe măsură. Căci rând pe rând, dragostea se transformă în trădare, iar speranța în dezamăgire, și singurul aliat în lupta acerbă pentru culmile succesului rămân „păpușile” – pastile care le sunt mereu la îndemână și par soluția pentru orice problemă, droguri aducătoare de fericire, de liniște, dar mai ales de distrugere. „Valea păpușilor“ a cunoscut încă de la apariție un succes incredibil, fiind vândută în peste 40 de milioane de exemplare în întreaga lume. Romanul a fost ecranizat într-o miniserie pentru televiziune și adaptat pentru marele ecran într-un film nominalizat la premiile Globul de Aur și Oscar.

„Genul de carte pe care n-o poți lăsa din mână. Pentru mine, să citesc „Valea păpușilor“ a fost ca și cum aș fi citit un articol lung, foarte lung dintr-o revistă de scandal. Fascinant… șSusannț este o povestitoare înnăscută…” – Nora Ephron

„Valea păpușilor rămâne o carte curajoasă, îndrăzneață, furioasă și, da, categoric feministă.” – Guardian

„Unul dintre cele mai sexy romane scrise vreodată.” – New York Post

Danielle Steel – Învingătorii. Traducere din limba engleză de Simona Luncașu

În munții pitorești din Squaw Valley, Colorado, visurile unei fete sunt pe cale să fie spulberate.

La doar șaptesprezece ani, Lily Thomas este deja campioană la schi și se antrenează pentru Jocurile Olimpice, hotărâtă fiind să câștige medalia de aur. Dar într-o clipă, viitorul lui Lily se schimbă pentru totdeauna, speranțele ei de a triumfa la Olimpiadă fiind spulberate într-un tragic accident. Tatăl ei, Bill, refuză să accepte soarta lui Lily, în timp ce neurochirurgul fetei, dr. Jessie Matthews, este convinsă că încă există speranță. Dar atunci când Jessie suferă ea însăși o tragedie, ajungând să-și crească singură cei patru copii, spiritul ei este pus cu adevărat la încercare. Alte vieți se vor întrepătrunde cu ale lor: Joe, un director financiar, se confruntă cu o carieră ruinată din cauza unui partener necinstit. Carole, psiholog la Spitalul General Massachusetts, este o supraviețuitoare a unui cancer la sân, cu trupul și sufletul plin de cicatrici. Teddy, cu o leziune a măduvei spinării mai gravă decât cea a lui Lily, visează la colegiu și să devină artist. Din cenușa propriilor vieți, șase oameni luptă să își schimbe cursul destinului și refuză să fie înfrânți. Iar când Bill decide să construiască un centru de reabilitare pentru fiica sa, transformă nenumărate alte vieți, fiecare dintre cei implicați devenind un învingător.

Danielle Steel este una dintre cele mai de succes autoare contemporane. Cărțile ei s-au vândut în 650 de milioane de exemplare în întreaga lume, numeroasele ei bestselleruri internaționale fiind traduse în 43 de limbi și publicate în 69 de țări.