BNP Paribas a anuntat joi cresterea cu 22% a profitului net in trimestrul al treilea, peste estimarile analistilor. Rezultatele au avut la baza veniturile mari obtinute de divizia de investitii bancare si achizitii.
BNP, a doua mare banca din zona euro in functie de capitalizarea de piata, a consemnat in perioada mentionata un profit net in valoare de 1,341 de miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari).
Un numar de 19 analisti intervievati de Reuters se asteptau ca banca franceza sa obtina un castig de 1,271 de miliarde de euro.
Tendinta pozitiva a rezultatelor BNP Paribas urmeaza o evolutie similara a bancilor rivale Credit Agricole si Societe Generale.
Alte institutii financiare importante, precum UBS si Goldman Sachs, au raportat la randul lor cresterea profiturilor in trimestrul al treilea.
Profitul operational brut al BNP a consemnat un avans de 23,5%, la 2,096 miliarde de euro, in timp ce veniturile au crescut cu 17%, la 5,458 de miliarde de euro, ambii indicatori fiind peste estimarile analistilor.
BNP a mai anuntat intr-un comunicat ca veniturile diviziei corporatiste si de investitii bancare au crescut cu 30% in raport cu aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce reteaua de servicii bancare destinate persoanelor fizice a avut de castigat de pe urma achizitilor recente facute in Statele Unite pentru divizia Bank West.
“Toate activitatile de baza ale BNP Paribas trec printr-o perioada de dezvoltare puternica”, a declarat presedintele executiv al bancii, Baudouin Prot.
Actiunile BNP au pierdut insa 1,4% din valoare, fiind cotate la 67,55 de euro pe unitate, sub nivelul record absolut de 68,65 de euro pe unitate, consemnat miercuri.
Unii dealeri de la banci londoneze de investitii au apreciat ca rezultatele BNP nu sunt la fel de bune ca cele ale Societe Generale.
“Sunt rezultate foarte bune, in special in cazul mai multor divizii, dar nu sunt la nivelul celor realizate de Societe Generale, fapt care a determinat deprecierea actiunilor”, a spus unul dintre dealeri.
“Afacerile BNP sunt foarte diversificate si in termeni geografici, ceea ce le confera un avantaj competitiv, ceea ce inseamna automat o anduranta mai buna la ciclurile economice”, spune Samir Essafri, analist la firma Richelieu Finance, care gestioneaza fonduri de 4,2 milioane de dolari.