Intrarile de valuta in tara in primele patru luni ale anului au fost extrem de ridicate, in ciuda credibilitatii destul de scazute a pietei romanesti, acest lucru permitand Bancii Nationale a Romaniei (BNR) sa cumpere de pe piata valutara in acest interval aproape 750 mil. $. Banca centrala a reusit astfel sa plateasca o parte din datorii si sa mai creasca rezerva valutara.
Doar in aprilie, banca centrala a cumparat de pe piata valutara aproape 245 mil. $, dublu fata de luna februarie si cu 35 mil. $ mai mult decat in martie. Faptul ca in ultimele doua luni aproape zilnic oferta de valuta din piata a fost peste cerere a fost un atu pentru banca centrala pentru a-si consolida, pe de o parte, rezerva valutara – care a ajuns la sfarsitul lui aprilie la aproape 1,7 mld. $, dar si pentru a sustine deprecierea dorita pentru moneda nationala. In aprilie, leul s-a depreciat in raport cu dolarul american cu 3,06%, in timp ce de la inceputul anului acesta a pierdut 9,83%.
Fata de sfarsitul lunii martie, rezerva valutara a BNR a crescut cu 62,5 mil $. Cumpararile nete de valuta, in valoare de 245 mil. $, sau dus in cea mai mare parte in restituirea depozitelor pe termen scurt atrase de BNR – in suma totala de 103 mil. $ si de rascumpararile nete de titluri de stat in valuta in suma de 38 mil. $.
Rezerva de aur a crescut la 104,1 tone, dar in conditiile unei cotatii slabe a aurului pe piata externa, valoarea acesteia a crescut cu doar 3 mil. $, ajungand la 923 mil. $. Rezervele internationale ale BNR (valute plus aur) se situeaza acum la peste 2,6 mld. $. Pana la sfarsitul acestui an, platile scadente in contul datoriei publice externe si interne (in valuta), directe si garantate de Ministerul Finantelor, sunt de 794 mil. $, din care rascumpararile titlurilor de stat in valuta emise pe piata interna insumeaza 112 mil. $.