BNR a acordat ieri bancilor comerciale un credit de 9,78 miliarde de lei (2,2 miliarde de euro), permitandu-le astfel sa isi refinanteze portofoliile de titluri de stat, insa dobanzile pe piata au ramas la niveluri ridicate.

Astfel, desi BNR a injectat lei la o dobanda de 8% pe an, bancile isi imprumutau lei intre ele cu dobanzi de 9%-11% pe an, chiar pentru scadentele foarte scurte, de o zi. Analistii spun ca cererea de lichiditati pe piata este ridicata, in conditiile in care inceputul unei noi perioade de rezerva vine dupa ce companiile au facut plati importante catre bugetul de stat, la sfarsitul saptamanii trecute.

De data aceasta, BNR a oferit fondurile pe perioada standard, de o saptamana, dupa ce in prima jumatate a lunii utilizase scadente reduse, de doar doua zile, pentru a nu incuraja construirea unor pozitii speculative impotriva leului.

Pe piata valutara leul nu a reactionat. Cursul a continuat sa oscileze in jurul palierului de 4,29 lei, pe fondul unor volume reduse de tranzactionare. “Nimeni nu se mai apropie de curs”, comenteaza un dealer.

BNR a aratat in ultimele saptamani ca nu este dispusa sa tolereze cresterea euro peste 4,3 lei. La cursul oficial, euro a scazut ieri cu 0,17 bani, pana la 4,2877 lei.