BNR tine in depozite la banci straine – in general banci centrale din economiile puternice – circa 11 miliarde de euro, adica aproximativ o treime din totalul rezervei valutare.

In cadrul activelor externe (respectiv plasamentele facute de BNR in strainatate din rezerva valutara) creditele reprezentau la sfarsitul lunii ianuarie 45,2 miliarde de lei (echivalentul a circa 11 miliarde de euro).

“BNR nu acorda credite, potrivit reglementarilor sale. Este vorba despre plasamente facute de BNR din rezerva valutara sub forma de depozite la banci din strainatate. In principal, sunt banci centrale din state puternice, insa detaliile privind aceste plasamente sunt confidentiale”, a explicat pentru ZF Constantin Chirca, director adjunct la Directia Statistica din BNR.

Soldul plasamentelor clasificate drept “Credite” in activele externe a inregistrat mai mult decat o dublare in perioada ianuarie 2009 – ianuarie 2010, de la 18,5 miliarde de lei, la inceputul anului trecut. In volum absolut, cresterea a fost de 26,7 miliarde de lei (circa 6 miliarde de euro).

“Cresterea puternica se datoreaza faptului ca au fost sume mari de la Fondul Monetar International care au intrat in rezerva valutara a BNR in aceasta perioada. Acesti bani sunt ulterior plasati, ca sa incasam dobanzi”, mai spune Chirca. Din transele trase pana acum din imprumutul contractat de la FMI, in rezerva BNR au intrat peste 7 miliarde de euro. O parte din sume au mers insa direct in contul Trezoreriei, pentru a finanta deficitul bugetar.

Cea mai mare parte a activelor externe este reprezentata in continuare de plasamentele in titluri de valoare negociabile (in general obligatiuni de stat), cu un sold de 65,7 miliarde de lei (16 mld. euro) la sfarsitul lunii ianuarie. Valoarea acestor plasamente s-a redus insa in intervalul ianuarie 2009 – ianuarie 2010 cu 25 de miliarde de lei (circa 6 mld. euro). De altfel, obligatiunile au avut in aceasta perioada randamente slabe.