Banca Nationala asteapta stabilizarea raportului euro/dolar pe pietele internationale, pregatindu-se pentru o serie de interventii pe piata valutara interbancara care sa corecteze evolutiile recente ale cursurilor leu/dolar – leu/euro dictate de conjunctura externa.
Luna trecuta BNR a cumparat din piata aproape 300 milioane de dolari pentru a mai ridica dolarul, pentru ca rezultatul interventiilor respective sa fie acum dat peste cap de cresterea euro fata de moneda americana.
Paul Prodan, directorul diviziei Financial Markets&Asset Management la ING Bank Romania, spune ca rational din punctul de vedere al bancii centrale ar fi sa continue sa “incurajeze” deprecierea leului fata de dolar, in conditiile in care fie ca se raporteaza leul la dolar sau la un cos EUR-USD, singura variabila controlabila de BNR este raportul USD/ROL.
Dolarul a revenit ieri peste 33.500 de lei, in timp ce euro a coborat cu 53 de unitati sub cota de 34.000 de lei atinsa in urma cu o zi. Aceasta in conditiile in care pe pietele internationale euro a ramas peste 1,011 $, in usoara scadere fata de maximul de 1,017 atins luni.
Banca Nationala a calculat un curs de 33.558 de lei pentru un dolar, in crestere cu 87 de unitati, in timp ce moneda europeana a fost cotata la 33.947 de lei. Pe piata caselor de schimb dolarul era vandut ieri cu 33.800 de lei, in timp ce euro se putea cumpara cu 34.000 – 34.100 de lei.
“Inainte de ultimul asalt al euro, BNR adoptase o strategie agresiva de promovare a ideii de crestere a dolarului, iar acum incepe sa se confrunte cu o problema de credibilitate”, spune Claudiu Cercel, directorul departamentului de operatiuni de piata din BRD-SocGen. Potrivit lui Cercel, pentru moment gradele de libertate pe care le are BNR s-au redus fata de acum doua saptamani cand facea anunturile prin care urmarea sa influenteze piata (n.r. “cursul va creste”).
“Cel putin doua grade de libertate s-au pierdut o data din reducerea dobanzii de catre Fed, care nu a facut decat sa compenseze cresterea rezervei minime obligatorii la valuta, si apoi din evolutia euro pe pietele externe, care a ingreunat foarte mult cumpararile de dolari ale BNR”, afirma Claudiu Cercel.
Analistii apreciaza insa ca, desi efortul de cumparare de valuta de luna trecuta a fost partial rasturnat de cresterea rapida a euro, acesta nu a fost in zadar pentru ca in lipsa lui aprecierea leului fata de moneda americana ar fi fost mult mai mare.
Paul Prodan, directorul diviziei Financial Markets&Asset Management la ING Bank Romania, acuza confuzia care domneste in piata in ceea ce priveste elementul de referinta la care se raporteaza BNR pentru stabilirea politicii de depreciere.
“Diferiti oficiali BNR, in diferite ocazii comenteaza politica cursului de schimb facand referire ba la dolar, ba la un semi-oficial cos euro/dolar (60% euro, 40% dolar)”, spune Prodan, amintind ca pe piata interbancara doar cursul USD/ROL este cotat direct, in timp ce EUR/ROL se calculeaza ca USD/ROL raportat la EUR/USD.
“Daca BNR urmareste un obiectiv de depreciere al leului fata de un cos euro-dolar, atunci se afla foarte mult la discretia volatilitatii EUR/USD pe pietele internationale”, afirma Paul Prodan.
El crede ca la un raport EUR/USD de 1,016 aprecierea leului fata de dolar nu ar trebui sa ingrijoreze banca centrala: deprecierea fata de cosul 60% EUR – 40% USD de 15,5% ar fi in parametrii unei aprecieri reale de 2%, care poate fi explicata prin cresterea productivitatii – conform unor declaratii mai vechi ale unor inalti oficiali BNR. In schimb, daca EUR/USD cade pana la sfarsitul anului la 0,98 si USD/ROL se mentine la 33.500, atunci deprecierea anuala fata de acelasi cos ar fi doar de 12,7%, aprecierea reala de peste 5% fiind mai greu de justificat prin imbunatatirea performantei economiei reale.
Potrivit analizelor ING, efectul aprecierii EUR/USD nu se va transfera rapid si proportional in preturile observate pe piata romaneasca, in conditiile in care multe din preturi au ramas mai sensibile psihologic la cursul USD/ROL, chiar daca economia romaneasca este majoritar dependenta de zona EURO.
Bănci și Asigurări
BNR asteapta sa mai ridice dolarul
Banca Nationala asteapta stabilizarea raportului euro/dolar pe pietele internationale, pregatindu-se pentru o serie de interventii pe piata valutara interbancara care sa corecteze evolutiile recente ale cursurilor leu/dolar - leu/euro dictate de conjunctura externa