“Este de datoria bancii centrale sa atraga atentia ca intarirea standardelor dincolo de un punct poate complica situatia, ducand la o scadere nejustificata a intermedierii financiare, care nu va fi benefica pe termen mediu”, a spus ieri Popa la un seminar organizat de BNR. El a admis totusi ca reactia bancilor a fost justificata, desi a avut un efect prociclic, accentuand caderea finantarilor dupa o perioada de cresteri sustinute.
In toamna anului 2008, cand criza financiara internationala a debutat in forta si pe plan local, bancile au inasprit brusc conditiile impuse clientilor pentru accesul la credite, iar tendinta a continuat si pe parcursul anului 2009. Tot atunci au intrat insa in vigoare si reglementari mai restrictive ale BNR, care cereau bancherilor sa faca teste de stres pentru a evalua capacitatea de plata a clientilor persoane fizice.
Popa a precizat ca cererea de credite va fi mai redusa in conditiile in care gospodariile vor avea venituri nete mai modeste, care vor fi diminuate si de inclinatia spre economisire. Si perspectiva de crestere a somajului va avea un impact. “Presiunile raman. Bancile va trebui sa fie in continuare prudente. Totusi, ne asteptam ca in cazul unei dezintermedieri, care exista in toate statele, sa nu existe exagerari. Bancile trebuie sa aiba perspectiva unei relatii pe termen mediu si lung cu clientii”.
Bancherii raman foarte prudenti in acordarea de credite, in conditiile in care vad ca portofoliile de finantari date in trecut continua sa se deterioreze intr-un ritm alert. Ponderea creditelor clasificate ca “pierdere” a ajuns la aproape 12% la sfarsitul anului trecut, nivel mai mult decat dublu fata de decembrie 2008.
Popa a precizat ca bancile dispun de suficiente resurse pentru acoperirea creditelor neperformante atat la nivel individual, cat si la nivel agregat. “Probleme au fost intotdeauna in portofolii, dar ele se vad ca pietrele atunci cand nivelul apei incepe sa scada. Provizioanele nu au fost inutile”.
Bancile au trei linii de aparare in fata deteriorarii portofoliilor de credite, respectiv colateralul adecvat, provizioanele si, daca este cazul, capitalizarea, potrivit lui Popa.
Imprumuturile neperformante vor continua sa creasca in acest an, insa ritmul de acumulare va fi mai lent decat in 2009. “Problema creditelor neperformante ne preocupa, nu vedem punctul final acum. Credem ca vor continua. Speranta noastra este ca ritmul de acumulare va fi mai lent decat in 2009”. Evolutia creditelor neperformante a fost “mai marcanta” decat in alte tari pentru ca si viteza de crestere a creditarii a fost mai mare..
Bogdan Chiriacescu, referent in cadrul Directiei Stabilitate Financiara din BNR, a precizat ca ciclul de inasprire a standardelor de creditare pare a se nivela, insa din perspectiva asteptarilor, mai pot exista puseuri de inasprire.

Profit net de 261 mil. lei pentru sistemul bancar, in februarie
Profitul net al sistemului bancar a ajuns la 261 mil. in luna februarie 2010, potrivit datelor BNR prezentate ieri de Ion Dragulin, directorul directiei Stabilitate Financiara. “Inceptul anului a fost mai delicat, dar acum credem ca tendinta clara de consolidare a miscarii pozitive este evidenta. Trebuie sa spunem ca, in judecata ultimelor evolutii, important ar fi sa mentionam unele tranzactii de externalizare de portofolii, care au marit lichiditatea”, a spus Dragulin. El a precizat ca la nivelul sistemului bancar exista preocupari curente legate de relansarea creditarii si gestiunea creditelor neperformante. “Performanta sistemului bancar romanesc a fost buna. Aceasta permite pasi mai indrazneti din partea bancilor in optimizarea raportului dintre cerere si oferta pentru intarirea conditiilor de relansare a creditarii”.