Banca Nationala a Romaniei (BNR) organizeaza luna acesta concurs pentru ocuparea unor posturi vacante la Serviciul administrarea rezervelor internationale. Mai exact, se cauta un arbitrajist si un referent de specialitate.
Pentru ocuparea postului de arbitrajist cei interesati trebuie sa aiba studii superioare economice de lunga durata (Cibernetica, Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori sau Facultatea de Relatii Economice Internationale), sa cunoasca limba engleza foarte bine, experienta in activitatea de tranzactionare pe pietele internationale constituie un avantaj, iar cunostintele de utilizare a PC sunt obligatorii.
In plus, trebuie sa nu aiba angajati in banca sotul/sotia, parintii, copiii, fratii/surorile, alte rude sau afini pana la gradul II inclusiv. Inscrierile se vor face pana pe 27 ianuarie, iar concursul se va desfasura in perioada 29-31 ianuarie 2003
Referentul de specialitate trebuie sa indeplineasca conditii asemanatoare cu arbitrajistul, dar in conditiile enumerate pentru ocuparea acestui post nu se mentioneaza necesitatea experientei in activitatea de tranzactionare pe pietele internationale
Banca Nationala a Romaniei a incheiat anul 2002 cu o rezerva valutara de 6,1 mld.$ (5,894 mld.euro), cu mai mult de un miliard de dolari peste tinta stabilita la inceputul anului. Initial conducerea BNR estima ca anul 2002 se va incheia cu o rezerva valutara in jur de 5 mld.$, nivel depasit insa inca din luna mai a anului trecut. Comparativ cu 2001, la sfarsitul caruia rezervele valutare au fost de 3,9 mld.$, banca centrala a reusit sa raporteze in 2002 un plus de 2,2 mld. $.
Rezerva de aur s-a mentinut in decembrie la 105,3 tone – valoarea acesteia fiind de 1 180,0 milioane dolari, ceea ce face ca BNR sa incheie anul cu rezervele internationale de peste 7,3 miliarde dolari (peste 7,0 miliarde euro).
Bănci și Asigurări
BNR cauta arbitrajist pentru administrarea rezervelor valutare
Banca Nationala a Romaniei (BNR) organizeaza luna acesta concurs pentru ocuparea unor posturi vacante la Serviciul administrarea rezervelor internationale. Mai exact, se cauta un arbitrajist si un referent de specialitate.Pentru ocuparea postului de arbitrajist cei interesati trebuie sa aiba studii superioare economice de lunga durata (Cibernetica, Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori sau…