Recenta conferință de presă a AOAR a stârnit o furtună de reacții ca urmare a prezentării unui studiu al “Economist Inteligence Unit” (EIU) care arată că la începutul anului leul era supraevaluat cu 13,5% față de euro (ceea ce ar implica un curs la zi de circa 4,7 lei/euro).
S-a precizat de la început că acesta este unul dintre punctele posibile de vedere privind cursul leului bazat pe studii tehnice, nu pe intuiții, dar și pe o interpretare proprie de către EIU a datelor pentru țările Europei Centrale și de Est.Dincolo de comentariile și argumentele pertinente privind faptul că un astfel de curs ar reprezenta o exagerare pe linia devalorizării leului, majoritatea reacțiilor s-au referit la responsabilitatea pe care BNR o are pentru protejarea cetățenilor români care au luat credite în euro. Opinia cvasiunanimă a fost că abdicarea BNR de la misiunea de protejare a acestora riscă să ducă la probleme sociale de amploare care ar putea afecta și sistemul bancar.
Făra a minimaliza sau nega necesitatea creării unor mecanisme pentru protejarea celor cu credite în euro, credem că așteptările create asupra îndeplinirii de către BNR a unui astfel de obiectiv este păguboasă riscând să ducă la cheltuirea neeficientă a unei părți din rezervele BNR. Analiștii ING estimau recent că numai în luna mai BNR ar fi cheltuit până la 1 miliard de lei pentru a evita devalorizarea leului. Rolul de protecție a cetățenilor care au luat credite în valută și care prin devalorizarea leului riscă să intre în încetare de plăți trebuie asumat de stat.
Vedem că acest lucru începe să se întâmple în țările central-europene care se confruntă cu această problemă. Exemplul legii maghiare dă o orientare asupra modului în care poate fi abordată această problemă pentru a se evita tensiunile sociale și a avea repere riguroase în cheltuirea banului public. Mai mult, se creează și diverse praguri intermediare pentru stimularea proprietarului creditat în valută să plătească creditul (de exemplu, în anume situații proprietatea locuinței trece la stat, debitorul devenind chiriaș până când va începe să își plătească din nou ratele). În niciun caz BNR nu își poate asuma asemenea mecanisme. Nu este vorba de a adăuga la buget alte cheltuieli privind protecția socială a unor categorii sociale care nu își mai pot respecta angajamente pe care și le-au asumat și de crearea de hazard moral. Protecție socială se face oricum și aceasta e percepută de opinia publică ca o obligație a BNR. Costurile sunt ușor de intuit: decidenții BNR sunt puși în permanență în situația de a încerca pe cât posibil să evite acțiuni care duc la diminuarea valorii leului. Acest lucru este sesizat de speculatori care își modelează reacțiile în consecință.
Florin Pogonaru este președintele Asociației Oamenilor de Afaceri
din România (AOAR). Punctele de vedere din acest
articol aparțin autorului și nu angajează în niciun fel
instituțiile cu care acesta este asociat.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.