Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, va deschide astăzi, la ora 11, conferința dedicată prețurilor de consum: “Inflația – Un fenomen, mai mulți indicatori”.
Evenimentul se adăugă seriei de conferințe pe care banca centrală le organizează de patru ori pe an pentru prezentarea rapoartelor trimestriale asupra inflației.
Printre temele de discuție din cadrul conferinței de astăzi figurează stadiul și perspectivele privind armonizarea metodologiei de calcul a indicelui prețurilor de consum (IPC) la standardele europene, precum și statisticile legate de inflație și interpretarea lor.
Lucrările conferinței vor fi moderate de viceguvernatorul BNR Cristian Popa, responsabil și cu programul de țintire a inflației început din anul 2005.
BNR a revizuit în scădere prognoza de inflație pentru finalul anului de la 4,6% la 3,3% (plus minus un punct procentual) și pentru anul viitor de la 3,5 la 3%.
În octombrie, rata anuală a inflației a ajuns la 3,55%, puțin peste minimul ultimilor 20 de ani înregistrat în septembrie (3,45%), menținându-se totuși în intervalul țintit de BNR (3% plus/minus un punct procentual).