Prin licitațiile repo BNR oferă lichiditate băncilor comerciale și preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an. Sumele sunt împrumutate pe o perioadă de o săptămână.

Cele patru licitații repo organizate de BNR în luna august au avut sumele plafonate, pentru prima dată din 2008, iar leul a beneficiat parțial de decizia băncii centrale, întrucât dobânzile practicate de bănci au crescut ușor.

Un efect negativ al acestor plafonări a fost însă creșterea randamentelor la titlurile de stat, astfel că Ministerul Finanțelor Publice a reușit să împrumute doar 1,4 miliarde lei, sub suma planificată, de 2,5 miliarde lei. Un alt factor care a dus la creșterea randamentelor a fost reprezentat și de tensiunile politice cauzate de suspendarea președintelui Traian Băsescu.

Când suma suma de la licitația repo este limitată, banii sunt acordați pro-rata, în funcție de un indice rezultat în urma împărțirii sumelor subscrise și a valorii prezentate de banca centrală. Astfel, când BNR a anunțat un plafon, băncile au licitat valori mai ridicate pentru a se asigura că primesc cât mai mult din sumele vizate.

Începând din luna septembrie, BNR nu a mai limitat împrumuturile la licitațiile repo. La cea mai recentă astfel de operațiune opt bănci au împrumutat 12,621 miliarde lei (2,793 miliarde de euro) de la banca centrală.

La deschiderea ședinței interbancare de luni, euro a fost cotat la 4,5700 – 4,5730 lei/euro, cu 0,4 – 0,45 bani sub închiderea de vineri, de 4,5745 – 4,5770 lei/euro. Spre finalul ședinței de vineri, cursul a urcat până la 4,58 lei/euro, pe fondul cererii comerciale de euro.

În prima parte a ședinței de luni cursul leu/euro a urcat treptat și a ajuns până la un nivel maxim al zilei de 4,5920 unități, cotații care nu au mai fost atinse de la începutul lunii august. La începutul lunii august cursul anunțat de BNR a atins maximul istoric, de 4,6481 lei/euro.

Cel mai ridicat nivel al cursului leu/euro tranzacționat pe piața interbancară a fost atins în 3 august, când paritatea a fost la 4,6510 lei/euro.

Imediat după anunțul BNR privind plafonarea sumei în licitația repo, cotațiile pe piața interbancară au scăzut brusc și au ajuns la 4,5725 lei/euro. Ulterior, în jurul orei 12:15, euro era transferat la 4,5735 – 4,5750 lei, ușor sub închiderea de vineri.

Anunțul nu a influențat vizibil, însă, dobânzile practicate de bănci pentru plasamentele cu scadență la o săptămână, acestea urcând ușor, la 5% – 5,5% pe an.

Subiecte #bnr#repo