“Îndatorarea în valută a fost mai puternică, permisă de
performanța financiară mai bună a clienților și de maturitatea mai
mare, care a dus însă și la riscuri prelungite”, atenționează
Drăgulin. În cazul populației, valoarea medie a unui credit în
valută este de 12 ori mai mare decât valoarea medie a unui credit
în lei, în timp ce la companii raportul este de patru la unu. De
asemenea, perioada de rambursare este mult mai mare la valută, de
aproape 20 de ani, față de mai puțin de opt ani în cazul
împrumuturilor în lei. În general, leul a fost ales în cazul
creditelor de consum de valoare mică, fără garanții, în timp ce
valuta a fost preferată pentru creditele de valoare mare, garantate
cu ipoteci.
Diferențialul consistent de dobândă din anii trecuți a făcut ca un
client persoană fizică să poată obține un credit de valoare mai
mare dacă se împrumuta în euro sau franci elvețieni, decât dacă
s-ar fi împrumutat în lei. În condițiile în care prețurile pe piața
imobiliară erau în creștere rapidă, iar majoritatea oamenilor erau
foarte optimiști în privința veniturilor lor viitoare,
posibilitatea de a obține o sumă cât mai mare de la bancă era
principalul criteriu de alegere a creditului.
Clienții cu credite în valută au fost loviți de deprecierea
considerabilă a leului în fața euro (cursul mediu din 2009, de 4,23
lei, este cu 27% mai mare decât cursul mediu din 2007). În multe
cazuri, peste șocul cursului s-a suprapus și finalizarea perioadei
de dobândă promoțională, stabilită la un nivel foarte redus, și
trecerea la o dobândă variabilă, simțitor mai mare.
Cu toate acestea, rata creditelor neperformante (cu întârzieri mai
mari de 90 de zile la plata ratelor) este mai mică la valută decât
la lei. În cazul populației, la valută ponderea creditelor
neperformante trece ușor de 5%, în timp ce la lei depășește 8%.
Situația este similară în cazul companiilor.
“Riscul de credite asociat portofoliului în valută este în
creștere, dar costul creditului și evoluția cursului par să nu fie
factorii fundamentali în deteriorarea portofoliilor”, apreciază
Drăgulin.
În funcție de anul în care au fost acordate, creditele în valută
vândute în 2007 și 2008 au cele mai mari probleme, ponderea
neperformantelor trecând de 6%. Totuși, cursul mediu al euro din
2008, de 3,68 lei pentru un euro, a fost mai ridicat decât în 2005
și 2006, ani pentru care ponderea neperformantelor este de circa 3%
și respectiv 5%. În schimb, în 2007 și 2008 băncile au vândut
credite populației după propriile norme de eligibilitate, mult mai
blânde decât cele impuse de BNR în anii anteriori. Situația este
similară de altfel și în cazul creditelor în lei, ponderea cea mai
mare a neperformantelor se înregistrează în 2006, 2007 și 2008, la
circa 9%, corespunzător astfel perioadelor cu condiții relaxate de
eligibilitate. Calitatea creditelor vândute de bănci în 2009, când
cursul a fost mult mai ridicat, este vizibil mai bună. Băncile au
fost însă mult mai stricte în evaluarea clienților care s-au
împrumutat anul trecut. La valută neperformantele sunt sub 2%, în
timp ce la lei trece ușor de acest nivel.
Bănci și Asigurări
BNR: Problema cu creditele în valută este îndatorarea mare a clienților
Sumele mari împrumutate de clienți prin credite în valută - atât persoane fizice, cât și companii - și perioadele mult mai mari de rambursare comparativ cu cele la creditele în lei sunt principala problemă, mai importantă chiar decât dificultățile legate de deprecierea cursului și creșterea dobânzilor, spune Ion Drăgulin, directorul Direcției Stabilitate Financiară din BNR.