Pentru a-si extinde modalitatile de sterilizare a excesului de bani de pe piata monetara, necesare mentinerii trendului de scadere a inflatiei, BNR se pregateste sa lanseze, la sfarsitul verii – inceputul acestei toamne, certificate de depozit, a declarat ieri guvernatorul BNR Mugur Isarescu, la seminarul organizat cu prilejul lansarii editiei 2003 a Programului Economic de preaderare la Uniunea Europeana.
Banca centrala ar face astfel inca o data concurenta Ministerului Finantelor, care si asa reuseste tot mai greu sa stranga bani de pe piata interna la dobanda dorita. Isarescu apreciaza ca de-abia in doi-trei ani cresterea creditului neguvernamental va absorbi excesul de lichiditati din piata. “Pana atunci, vom suporta costul sterilizarii, chiar daca acesta este din ce in ce mai mare”. In ultima vreme BNR a ajuns sa sterilizeze peste doua miliarde de euro.
Guvernatorul BNR afirma ca in acest moment sectorul financiar nu isi indeplineste practic rolul sau in conditiile in care gradul de intermediere financiara de-abia a ajuns la 12% din PIB anul trecut. Si asta in conditiile in care nivelul optim ar fi de 100%. Chiar si ponderea activelor bancare in PIB este foarte scazuta – 30%. “Cu tristete trebuie sa spunem ca suntem chiar si in urma Bulgariei la acest capitol”, a declarat Isarescu.
BNR indeamna in continuare bancile sa creasca rapid creditul. Insa numai in conditii prudentiale. “Au toate conditiile sa o faca, pentru ca bani inca exista, desi banca centrala sterilizeaza mult.” Isarescu a reafirmat ieri ca bancile trebuie sa stranga cureaua, sa coboare dobanzile la credite, insa fara a le mai reduce pe cele de la depozite, pentru a nu risca astfel pierderea increderii in moneda nationala.
Saptamana viitoare Guvernul ar putea lua in discutie noul proiect al Legii bancare. Mugur Isarescu a mai spus ca se afla in faza finala elaborarea noului statut al BNR, conform normelor UE. De asemenea, sunt in pregatire noi prevederi privind falimentul bancar si decontarea finala a platilor.
“Pentru ca politica monetara sa aiba succes, e nevoie de o buna cooperare cu guvernul si de un mix coerent de politici economice in 2003-2004, cu trecere graduala de accent spre politici structurale”, a mai afirmat Isarescu.
In privinta nivelului rezervei valutare, guvernatorul BNR spune ca aceasta va continua sa creasca insa nu intr-un ritm mai mare decat cel de crestere a importurilor (prognozat pentru anul acesta pentru 10%).
Isarescu a amintit ca rata medie a dobanzii la depozite este pe muchie, existand riscul ca aceasta sa devina real negativa.
BNR considera ca trecerea la politica de tintire directa a inflatiei este inca realizabila incepand din 2005.
“Bancile sunt prea prudente. Trebuie sa ajunga mai multi bani in economie”, a declarat si ministrul finantelor, Mihai Tanasescu. razvan.voican@zf.ro
Bănci și Asigurări
BNR se pregateste sa vanda certificate de depozit
Pentru a-si extinde modalitatile de sterilizare a excesului de bani de pe piata monetara, necesare mentinerii trendului de scadere a inflatiei, BNR se pregateste sa lanseze, la sfarsitul verii - inceputul acestei toamne, certificate de depozit, a declarat ieri guvernatorul BNR Mugur Isarescu, la seminarul organizat cu prilejul lansarii editiei 2003 a Programului Economic de preaderare la Uniunea…