Potrivit lui Emil Boc, congresele se fac la sfârșitul ciclului electoral, iar ciclul electoral se încheie în noiembrie.

“Nu avem în plan niciun congres”, a declarat el, răspunzând unei întrebări.

Întrebat dacă Gheorghe Ștefan și Mihai Stănișoară i-au cerut demisia, Emil Boc a spus că nu este adevărat.

“Nu mi-au cerut, nu mă gândesc la demisie, când va fi gata ciclul electoral vom lua deciziile necesare. Guvernul a fost susținut de patru partide, îmi asum partea pentru PDL – am avut probleme la unii oportuniști, dar votul de ieri (vineri – n.r.) ne-a demonstrat că și la un alt partener, minorități, unele voturi au fost pentru moțiune. Nu toți din grupul minorităților au votat moțiunea”, a afirmat Boc în conferința de presă în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat de primar la Cluj-Napoca.

Boc a spus că responsabilitatea aparține și coaliției, reiterând că “prefera” un fair-play.

“Aceasta e viața democratică, preferam un fair play, un partid care nu mai vrea să ne spună, Guvernul se retrăgea și se oferea șansa unui nou guvern. Doar în Parlament, prin vot mascat secret, s-a văzut intenția unor colegi. PDL se mobilizează în moment grele, când Năstase amenința cu desființarea, Tăriceanu ne-a dat afară de la guvernare, PDL se mobilizează la greu și adevărații PDL-iști se mobilizează la greu”, a declarat el.

Liderul PDL Radu Berceanu susține, potrivit RFI, că întreaga conducere a PDL ar trebui să ceară organizarea rapidă a unui congres extraordinar, înainte sau după alegerile loale, precizând că problema este dacă echipa de conducere “va reuși să facă măcar în opoziție o performanță mai bună”.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, vineri, că Emil Boc este și rămâne președinte al PDL, precizând că niciun lider al formațiunii nu i-a cerut acestuia să plece.

Voinescu a spus că la sediul PDL are loc o întâlnire informală a liderilor PDL.

Surse din partid spuneau însă că liderii organizațiilor PDL din Mehedinți și Neamț, Mihai Stănișoară, respectiv Gheorghe Ștefan, au cerut, vineri, demisia președintelui PDL, Emil Boc.