Presedintele PD, Emil Boc, va propune Biroului Permanent National al partidului sa interzica intrarea in PD a sefilor serviciilor deconcentrate care vor sa-si mentina functiile de la nivel judetean. Boc afirma ca masura se aplica deja in cadrul PD Cluj si ca doreste extinderea ei la toate filialele. “Nu acceptam nici un fel de persoane, sefi de servicii deconcentrate, sa-si pastreze functiile daca intra in PD. Este un act imoral”, a declarat, ieri Boc. El a spus ca a primit mai multe semnale din partea unor sefi de servicii din judetul Cluj care au dorit sa semneze adeziuni la PD, dar solicitarile au fost respinse. Emil Boc s-a declarat de acord cu schimbarea sefilor serviciilor deconcentrate din teritoriu deoarece, “cand se schimba o administratie, nu poti pune in practica programul de guvernare cu persoane care au sustinut alt program de guvernare si s-au implicat in campania electorala”. Liderul PD a spus ca schimbarea trebuie sa vizeze doar sefii, nu si pe simplii functionari. Mediafax
Eveniment
Boc nu vrea traseisti in partid
Boc nu vrea traseisti in partid