Creditele ar putea ajunge sa creasca numai in masura in care cresc si depozitele sau chiar mai incet, avand in vedere volatilitatea acestora, rezultand implicit si o scurtare vizibila a scadentelor la care sunt acordate imprumuturile, afirma Mihai Bogza, presedintele Consiliului de Administratie al Bancpost.

“Deja acordam credite mult mai selectiv decat pana acum, pentru ca incercam pe de-o parte sa anticipam cum va merge economia si pe de alta parte sa vedem cata flexibilitate avem pentru a majora pretul creditelor astfel incat sa ne acoperim costurile sporite. Daca nu vom reusi sa incorporam noile costuri in preturi, vom da mult mai putine credite”, spune Bogza. El remarca faptul ca la nivelul pietei exista un decalaj semnificativ intre volumul creditelor si cel al depozitelor, care este acoperit cu finantari de la bancile-mama. “Daca nu cresc resursele disponibile pe piata, bancile vor putea acorda credite doar in functie de evolutia depozitelor, ceea ce va determina o reducere naturala a creditarii.” Bogza spune ca Bancpost incearca sa modereze cresterile de dobanda la creditele existente in sold, esalonand majorarile pe mai multe luni astfel incat sa poata fi suportabile la clienti si oferind si alternativa rambursarii anticipate pentru cei care dispun de lichiditatile necesare si considera ca nu isi pot permite cresterile de dobanda care ar mai putea urma pana la sfarsitul crizei. “Este o realitate: creditul devine mult mai scump decat in anii trecuti datorita a doi factori – cresterea marjelor de risc si a costului surselor. Cert este ca nu vom mai vedea rate de profit foarte mari in sistemul bancar in 2009, pentru ca inevitabil bancile vor imparti costurile cu clientii. Deja in cadrul Bancpost analizam oportunitatea unei majorari substantiale a provizioanelor de risc inca de pe acum astfel incat criza sa ne gaseasca pregatiti atunci cand va veni. Rezultatele financiare la 9 luni ne permit acest lucru.” In acest context, Bogza sustine ca prioritatea pentru banci si autoritati este sa asigure totusi conditiile pentru mentinerea unui flux normal de creditare. “Riscul pentru economie tine de o eventuala stopare brusca a creditului, ceea ce nu ar face decat sa provoace o adevarata criza pentru ca ar antrena scaderea volumului productiei si somaj, scaderea consumului sub ceea ce ar fi normal, care ar conduce la o noua reducere a productiei si tot asa, rezultand o spirala periculoasa.” Bancherul considera ca elementele care pot permite continuarea creditarii se bazeaza pe un semnal ferm din partea autoritatilor ca nu vor aparea dezechilibre majore in economie. “Sa nu ne amagim: chiar daca efectele directe ale crizei internationale asupra sectorului real vor fi marginale, aceasta tot duce la cresterea marjelor de risc si este vital ca bancile sa le poata incorpora in pretul creditelor.” Referitor la scaderea ratingului de tara anuntata de S&P, Bogza considera ca este vorba despre o penalizare excesiva, dar care arata ca problemele de imagine ale Romaniei sunt mult mai mari decat problemele reale. “Suntem singura tara din UE evaluata sub investment grade, desi alte economii par a se clatina mult mai serios. E drept ca S&P, ca si celelalte agentii de rating, si-a mai pierdut din credibilitate cu ocazia crizei, insa este evident ca pentru a inversa perceptia negativa ne trebuie o serie de vesti bune, de semnale de coerenta care sa arate ca Romania intelege situatia de criza internationala, are mecanismele de piata necesare, stie ce are de facut si chiar si face.”   Eurobank a facut un profit de 39 mil. euro in Romania la 9 luni  Grupul financiar elen Eurobank, actionarul majoritar al Bancpost, a raportat dupa primele noua luni un profit de 35 de milioane de euro in Romania, incluzand toate subsidiarele de pe piata. Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, castigul a urcat cu 133%. Doar in trimestrul al treilea subsidiarele locale au acumulat un profit de 11,5 milioane de euro, cu 55% mai mare decat in intervalul similar din 2007. In afara de Bancpost, grecii mai opereaza pe piata locala alte noua companii – de leasing, asigurari, administrare de active, servicii de investitii financiare, credite de consum sau consultanta in real estate. Romania a devenit anul acesta cea mai mare piata externa pentru Eurobank, cu active de 5,76 miliarde de euro. Cea mai mare parte a fondurilor au mers in creditare, soldul finantarilor acordate urcand cu 57% fata de septembrie anul trecut, la 4,14 miliarde de euro. Sursele atrase de la clientela au urcat chiar mai rapid, marcand mai mult decat o dublare, pana la 2,49 miliarde de euro. Desi operatiunile din Romania sunt sensibil mai mari decat cele din Bulgaria, unde activele totalizeaza 4,28 miliarde de euro, castigul obtinut pe piata locala este mai mic. Profitul brut a fost de 52 de milioane de euro pe plan local, fata de 62 de milioane de euro in Bulgaria. Eurobank opereaza in Romania o retea de 282 de unitati de retail si 19 centre dedicate clientilor corporate. Fata de septembrie anul trecut, reteaua de retail a fost extinsa cu 26 de unitati, in timp ce numarul centrelor de wholesale marcheaza o dublare.