Liviu Antonesei

Povești filosofice cretane și alte poezii din insule

Poeme inedite (2008-1011)

Editura Herg Benet

Volumul cuprinde ciclurile “Henry către Anais”, “Poemele cretane”, “Moarte și resurecție”, “În ostroavele Azore”, “London by night”. “Dau cu ochii de o coadă! Prima pe care o văd aici,/ În afara celor de la muzeele cu intrare gratuită -/ Disco clubul de pe High Street./ Băieții destul de șterși și uniformi. Fetele parcă/ Înălțate pe picioroange. Par să poarte peste mulțime/ O expoziție internațională de vulve.// Ce ospăț!, aud o voce de undeva din spate./ Dar eu mă simt ca un biet gourmet/ Nimerit din greșeală la un festin/ Pregătit pentru lacomii gurmanzi.// Am fost tânăr cândva și sedus de o prostie a lui Hegel/ Îmi imaginam că s-ar putea metamorfoza vreodată/ Simpla cantitate într-o altă cantitate. Și că Don Juan/ Ar putea deveni vreodată un bărbat fericit./ Ce tâmpenie!”



Ioana Bot

Eminescu explicat fratelui meu

Editura ART

“Întorcându-mă la a scrie despre opera lui Eminescu, am vrut să recitesc poezia lui privind-o <<cu ochi străini>>, căutând să reactivez acele locuri ale operei pe care exegeza le-a lăsat deoparte – ca fiind ininteligibile (de ex.: atelierul Odei în metru antic), incongruente (de ex.: Gemenii, Odin și poetul) sau insuficient de valoroase (erotica de tinerețe, poeziile-pastișe după pașoptiști) – ori pe care aceeași exegeză le-a comentat urmând prea îndeaproape îndrumările discursurilor de escortă (Epigonii, Mureșanu). Mai poate fi citită poezia lui Eminescu, astăzi, cu ochi străin, adică – așa cum ar descoperi-o un cititor care nu sunt eu, cel educat în spiritul cultului eminescian, ci un seamăn al meu, cititor ca și mine, dar lipsit de prejudecățile mele în receptare? Cine e cititorul, mon semblable, mon frère, căruia mă adresez, interpretând opera eminesciană? Pe cine însoțesc în descoperirea operei eminesciene? Și – deloc lipsit de importanță pentru propria mea istorie – cine și în ce fel se află alături de mine, atunci când îl citesc pe acest poet esențial pentru devenirea mea interioară?”

Scott Berkun

Confesiunile unui vorbitor public

Editura Publica

Traducere din engleză de Iulia Bertea. “În acest volum plin de haz și extrem de practic, scriitorul și vorbitorul profesionist Scott Berkun ne dezvăluie tehnicile folosite de marii oratori și ne arată cum le poate utiliza oricine pentru a comunica mai bine. Managerilor și profesorilor – și oricui comunică și se așteaptă să fie ascultat – Confesiunile unui vorbitor public le oferă punctul de vedere al unui inițiat despre cum să prezinți idei într-un mod eficient. Este o călătorie unică, distractivă și plină de învățăminte printre dificultățile și reușitele trăite de Scott de-a lungul celor peste 15 ani în care a ținut frecvent discursuri unor categorii diverse de persoane.”

Jacqueline Pascarl

Cândva am fost prințesă

Coșmarul unei mame

Editura RAO

Traducere din limba engleză de Georgiana Harghel. “În Melbourne, în primăvara anului 1980, Jacqueline Pascarl, pe atunci o tânără încrezătoare, dar și credulă, de doar 17 ani, făcea cunostință cu Bahrin, un tânăr student la Arhitectură. Se îndrăgostesc, își fac planuri de căsătorie și pleacă în țara lui Bahrin, Terengganu, un sultanat al Malaysiei, bogat în petrol. Acolo, vor fi pregătiți pentru o viață regală, el fiind un prinț malaysian, iar ea devenind prințesa Yasmin. Dar, imediat dupa căsătorie, lucrurile se schimbă în rău. În această poveste dramatică, Jacqueline Pascarl ne descrie cum soțul ei s-a transformat peste noapte într-un tiran, cum palatul în care locuia i-a devenit închisoare, până când, la 22 de ani a reușit să se întoarcă împreună cu cei doi copii mici ai ei în Australia. Acolo, s-a luptat să obțină singură custodia copiilor, șapte ani mai târziu prințul se răzbună și îi răpește pe copii. Drama personalaăde până atunci se transformă într-o știre de răsunet internațional, cu consecințe grave.”


Eugen Simion În ariergarda avangardei Convorbiri cu Andrei Grigor Editura Curtea veche Ediția a doua, adăugită. Este o “carte vorbită”, începută în 2003 și continuată după șapte ani, cu două sute de pagini în plus, cu un titlu livresc, o formulă din eseurile lui Roland Barthes. “O carte în bună parte confesivă, un dialog despre literatură și despre moravurile vieții literare de ieri și de azi, reflecții despre critica literară și bolile profesionale ale criticului, scurte comentarii despre binele și răul românesc și despre complexele literaturii române, portrete, scene de viață, în fine, un schimb de idei între doi critici literari din generații diferite.” Ovid S. Crohmălniceanu Amintiri deghizate Editura Humanitas Ediție îngrijită și prefață de Ioana Pârvuelscu. “Cea mai frumoasă carte scrisă de cel care a semnat Ovid S. Crohmălniceanu. Aici și-a pus în joc și talentul de prozator, și pe cel de critic. Aici și-a folosit atât calitățile de fin observator al oamenilor din preajmă, cât și reflecțiile proprii asupra vieții, care prin cărțile citite de-a lungul timpului n-au făcut decât să se cristalizeze. Aici, în fine, se vede și inconștiența tinereții, și înțelepciunea bătrâneții și, peste toate, interesul nestins față de tot ce e omenesc.” Sunt evocați Camil Petrescu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, George Călinescu, Mihail Sadoveanu, Felix Aderca, Paul Celan, Marin Preda și mulți alții.