Politia italiana a descoperit doua bombe in apropierea casei de vacanta din Sardinia a premierului Silvio Berlusconi, la numai cateva ore dupa o intalnire a acestuia cu omologul sau britanic, Tony Blair. Politistii au declansat operatiunea de cautare a dispozitivelor la numai cateva ore dupa ce Blair si sotia sa parasisera Sardinia, unde au petrecut o scurta vacanta la vila lui Berlusconi. Ziarul local L’Unione Sarda a anuntat ca a primit un telefon din partea gruparii radicale NPC (grupare anarhista si separatista) care a avertizat despre amplasarea celor doua bombe. Unul dintre dispozitive se afla intr-un container de mari dimensiuni situat in apropiere de centrul orasului turistic Protrotondo, aflat la numai un kilometru de Vila Certosa. NPC a revendicat circa 20 de atacuri comise, dupa 2000, asupra unor sedii de partide politice, sindicate si cluburi de noapte frecventate de personalitati italiene. Mediafax