Ian Fleming, taticul literar al celui mai faimos spion al lumii, agentul 007, ar fi implinit anul acesta 100 de ani. In ciuda faptului ca a fost inepuizabil, atotputernic, uluitor si, evident, nemuritor, nu a putut asista la serbarea centenarului propriu. Biologicul i s-a pus de-a curmezisul hat, in 1964, intr-atat de implacabil incat nici macar maiorul Boothroyd, supranumit si “Q”, inventatorul celor mai trasnite gadgeturi tehnice ale secolului XX, nu ar fi izbutit sa-l resuscite (atac de inima, punct). Se straduieste s-o faca, in maniera simbolica, mai indraznet si mai eficient decat altiia, Sebastian Faulks, un scriitor care va continua seria Bond, la mai bine de patruzeci de ani de la moartea autorului si dupa 21 de pelicule care il au ca erou pe James, intruchipat de o galerie ampla de staruri, de la virilul Sean Connery, trecand prin imparfumatul Roger Moore si ajungand la baiatul cu fata de argat Daniel Craig (care, tot anul acesta, prin noiembrie, urmeaza sa-l intruchipeze pe 007 in filmul The Quantum of Solace). Cartea lui Faulks are prevazuta ca data de aparitie ziua de 4 iunie si se va numi (de fapt se numeste deja) The Devil May Care. Autorul ei a pornit sa scrie literatura vrajit fiind de talentul lui Orwell, a exersat vreme indelungata ca jurnalist si, odata ce a iesit pe piata cu romanele proprii (vreo zece la numar), a vandut nici mai mult nici mai putin de 5 milioane de exemplare. Trebuie notat ca experienta Bond incununeaza mai multe incercari de scriitura “? la mani?re de…”, concretizate intr-un volum intitulat Pistaches (2006), care de fapt sunt “pastiches”, parodii dupa scriitori renumiti. Recent, Faulks a marturisit intr-un interviu legat de aceasta aventura ca s-a straduit sa-l pastiseze si pe John Grisham, dar ca nu a reusit, pentru simplul motiv ca autorul Afacerii Pelican “nu are stil”. Implicit, ne vedem siliti sa ajungem la concluzia ca Fleming are. Iar daca un scriitor de faima si talentul mimetic ale lui Faulks s-a inhamat sa-l copieze, asta inseamna ca si merita (macar financiar vorbind). Truda preparatorie a durat tot atat de mult ca asternerea pe hartie. Faulks a citit cele 14 romane ale lui Fleming in patru saptamani, apoi a analizat evolutia personajelor si turnurile frazei, a intocmit un sinopsis si l-a expediat mostenitorilor de drept, in alte doua saptamani. S-a pus pe scris urmand indemnurile modelului, consemnate, acestea, intr-o arta poetica numita “Cum se scrie un thriller”. Aici, Fleming marturisea ca secretul sau era o bine definita rutina cotidiana si un ritm foarte rapid: 2.000 de cuvinte pe zi. Marele spil era sa nu scrie o vorba mai putin. Faulks i-a mers pe urme si a redactat romanul in 6 saptamani. A postat pagini pe internet si vazut ca bondmaniacii nu au cracnit, asa ca s-a hotarat sa-l si tipareasca. Daca nu-l lasa inima, va putea sa scrie (eludand perioada de pregatire, care a fost deja facuta) circa 8 Bond-uri pe an, ca un adevarat Goldfinger.
a) Kingsley Amis a terminat Omul cu pistolul de aur, romanul cu nr. 12 din serie, pe care Fleming nu apucase sa-l ispraveasca. John Gardner scoate cate un Bond pe an pana in 1995, cand Raymond Benson preia stacheta, si tot alearga cu ea in mana pana in 2003, incercand zadarnic s-o predea. Charlie Higgins a scos o serie de retro-romane despre copilaria lui Bond, incepand cu 2005, iar Samantha Weinberg a incheiat, cu ocazia comemorarii din 2008, trilogia Carnetele secrete ale lui Moneypenny. In rest, multe lucrari biografice, analize literare, fleacuri…