Poate fi pornografia i-mediata o
forma subtila de literatura, gradul zero al scriiturii erotice?
Conventia sexuala, denudata de incarcatura ei moral(izant)a
traditionala, poate functiona, mecanic (tel quel ?) sau nu, in
literatura? Un text scris la comanda pentru placerea unui client
unic – si fara o finalitate editoriala explicita – este sau nu o
carte? Cine a scris, de fapt, cartea/textul: Henry Miller sau
Caresse Crosby, pseudonimul (obtinut, partial, prin casatorie) al
lui Mary Phelps Jacob, inventatoarea sutienului modern? “Opus
pistorum” sau “Sub acoperisurile Parisului”(cu confuzia de rigoare
legata de filmul omonim, din 1930, al lui Rene Clair)?
…O carte care, din start, ridica
o asemenea avalansa de intrebari (deloc retorice!) trebuie sa fie
fascinanta. Sau fascinant de perversa. Sau perversa la modul
fascinant, ceva ce te trimite cu gandul la un Marchiz de Sade esuat
intr-un Paris babilonian al tuturor promiscuitatilor. Dar un Sade
dublat de un scriptor hamesit, gata sa se produca pe bani putini,
ceva de genul doi dolari pagina – onorariul de inceput al lui Henry
Miller pentru povestirile din aceasta carte, destinate, se pare,
fie unui bogat petrolist din Oklahoma, fie – prin intermediul
librarului Milton Luboviski – vedetelor de la Hollywood (Joseph
Mankiewicz, Julian Johnson, Daniele Amfitheatrol, Billy Wilder,
Frederick Hollander, Henry Blanke). Nu se stie exact daca Miller
insusi a scris textul in intregime sau numai primele 100 de pagini,
dupa care s-a sastisit si a renuntat, comisionand lucrarea
prietenei Caresse (pe care a intalnit-o in Franta, prin 1933, si in
al carei apartament new york-ez, de pe East 54th Street,
a si locuit o vreme dupa 1940, anul intoarcerii de la Paris). Se
stie ca autorul “Tropicul-ui Cancerului”(carte interzisa in Statele
Unite pana in deceniul sapte al secolului trecut), avea probleme
cronice cu dimensiunea financiara a existentei, pe care, adesea, o
eluda, bazandu-se pe ajutorul amicelor si/sau iubitelor (Anais Nin
fiind una dintre acestea). De aceea, nu apare deloc neverosimila
acceptarea acestei comenzi mai putin obisnuite de a scrie
pornografie pura (“mai putina poezie… fapte concrete”) pentru uzul
unui cerc de consumatori elitisti. (Ca si cum, astazi, Sultanul din
Brunei sau vreun magnat moscovit l-ar chema pe Sting pentru o
reprezentatie privata!) Stiind ce erau dispuse sa faca femeile
pentru Miller, la fel, nu apare deloc socanta ipoteza ca vreo
admiratoare sa-i fi preluat din mers treaba. Mary Phelps Jacob
(1891-1970), o vreme sotia lui Harry Crosby (editor si poet
american interbelic, membru al Generatiei Pierdute), adica femeia
novatoare care, revoltata de constrangerile corsetului, a brevetat
brasiera, ar fi putut juca acest rol. Cunostea bine industria
cartii, fiind chiar editoarea, la Black Sun Press, a unor nume
precum William Faulkner, Ernest Hemingway sau Dorothy Parker. Il
aprecia in mod special pe nonconformistul Henry Miller, autor care
nu putea sa-si publice capodopera acuzata de obscenitate, nu avea
nici un sfant, in schimb vroia sa intreprinda o lunga calatorie cu
masina prin America. De ce nu s-ar fi jucat ea putin de-a ghost
writer-ul genialului, charismaticului dar neintelesului
autor?
Dincolo de aceasta dilema a
autorului (autorilor?), raman problemele strict literare pe care le
suscita cartea. Nu vorbim, aici, de morala in sens strict, pentru
ca morala artei nu are cum coincide intotdeauna (sau vreodata!) cu
morala cotidiana, aplicabila unei societati date. Insa, totusi, cat
de departe se poate intinde coarda susceptibilitatii publicului si
a criticii, cand, din prima pagina, naratorul relateaza experienta
suprarealista in compania unei fete de treisprezece ani (prematur
nimfomana), a tatalui acesteia (participant activ la orgie) si a
unei curve revoltate? Este scriitura pornografica de apetenta
tabloida o forma de rafinament in sine tocmai prin negarea
simultana a esteticului si a eticii? Sau poate ea aspira la acest
statut daca este vazuta in conexiune cu ansamblul coplesitor al
operei unui autor de talia si lipsa de complexe a lui Henry
Miller?!? Ori daca este perceputa deopotriva ca o reactie violenta
la adresa stereotipurilor unei societati burgheze incapabile sa-si
asimileze propria decadenta si ca un preludiu al veritabilei
revolutii sexuale? Interzis in propria tara, dar considerat de
George Orwell – in vizionarul eseu “In interiorul balenei” (1940) –
drept “complet negativist, neconstructiv, amoral, un biet Iona,
pasiv acceptant al raului, un fel de Whitman plutind printre
cadavre” insa “un scriitor extraordinar… singurul de valoare aparut
intre autorii moderni de limba engleza”, Miller avea, evident,
forta de creatie si de convingere, specifice unui Profet, chiar
daca ale unui Profet al Sexului eliberat de orice constrangeri,
prejudecati, inhibitii. Suprapusa de-a dreptul incestuos textelor
sale, viata ii era un continuu manifest artistic, i-limitat de
vreun canon.
Cand, insa, textele se
razvratesc impotriva tuturor, precum in aceasta carte, mecanica
scriiturii erotice surclaseaza pana si mecanica actului erotic in
sine. Un act erotic generalizant ca o sinecdoca a absolutului
sexual, in care toata lumea copuleaza cu toata lumea, o lume oricum
centrata in jurul unui organ sexual enorm, dilatat de pofta,
intotdeauna nesatios – magnificul Jean Jeudi, zis si Pulliver.
Acesta este, de fapt, personajul principal al actului erotic
iterativ, declinat in toate pozitiile si contextele. Cartea este,
practic, o antologie practica a fututului, cu toate variatiile –
sfidand, adesea logica – pe care le poate presupune sau imagina,
facand notiunea de perversiune desueta, de-a dreptul inutila.
Pedofilie, sex in grup, urolagnie, sodomie, incest, viol,
lesbianism, sado-masochism, fisting – lista poate continua,
explorand toate orientarile sexuale. Cu toata aceasta diversitate,
exista un loc comun, un veritabil axis mundi – sexul barbatului
narator. Iata un adevarat cult al personalitatii falocratice, in
care a penetra este verbul care pune in miscare, viril, nu rareori
cu valente mistice, lumea! Violenta limbajului, cu exces de detalii
naturalist-umorale, nu este nici ea deloc intamplatoare, avand
rolul de a potenta dramatic desfasurarea de forte din alcovurile
relativ jegoase prin care se perinda toata liga marilor obsedati
sexuali.
… La finalul acestei carti pe care orice Inchizitie ar arde-o pe rug numai dupa ce va fi aprofundat cu asupra de masura fiecare dintre revoltatoarele ei sugestii, intrebarile legate de istoria literara (paternitatea textului, de pilda) sau cele generate de felurite angoase estetice (pana unde poate merge scriitura pornache?) devin, in sine, ridicole, chiar hilare. Poti discuta la infinit, dar la ce bun sa mai tragi concluzii acoperitoare?!? In momentul in care ai luat cartea in mana, ai devenit partasul autorului, nici un alibi nu te mai poate salva. Mantuirea de sex nu este posibila decat prin exorcizarea sexului, realizata prin inflationarea sa stilistica, semiotica si, la urma urmei, morala. Din acest mecanism infernal, ca printr-un deux ex machina catharctic, te vei regasi, la final, mai pur ca insasi zapezile de altadata, contrapuse – deloc retoric! – suvoaielor de sperma care pregatesc lumea pentru un nou Potop.