Compania petrolieră britanică British Petroleum (BP) l-a numit pe Robert Dudley în funcția de director executiv și a anunțat o pierdere record de 17 mld. $ (13,2 mld. euro) în al doilea trimestru, în condițiile în care grupul a fost nevoit să pună deoparte 32,2 mld. $ (25 mld. euro) pentru a acoperi daunele create de mareea neagră din Golful Mexic, scrie The New York Times.
De asemenea, compania plănuiește să vândă active în valoare de 30 mld. $ (23,3 mld. euro) în următoarele 18 luni, măsură în urma căreia BP ar pierde din operațiunile de extracție și producție.
Dudley, de origine americană, îl va înlocui pe Tony Hayward la șefia BP începând cu 1 octombrie, devenind astfel primul director non-britanic al gigantului din industria petrolieră. Viitorul șef al companiei a spus că nu subestimează natura sarcinilor pe care le are în față, însă compania este robustă din punct de vedere financiar, cu un portofoliu de active de invidiat și cu echipe de profesioniști, cotate ca fiind printre cele mai bune din industrie. Tot Dudley s-a arătat încrezător că această combinație de factori, pusă în valoare de o direcție strategică clară, va readuce BP pe drumul cel bun.
“Consiliul de administrație de la BP este profund întristat că va pierde un CEO al cărui succes, întins pe o perioadă de trei ani, a fost atât de admirat”, a spus Carl-Henric Svanberg, președintele BP, referindu-se la actualul director Tony Hayward.
Fără a lua în considerare costurile generate de accidentul de la platforma petrolieră Deepwater Horizon din Golful Mexic, BP a consemnat în al doilea trimestru un profit de 5 mld. $, de aproape două ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, când înregistrase un rezultat financiar pozitiv de 2,9 mld. $, potrivit BBC News.