Grupul petrolier BP poartă discuții cu Apache Corp. pentru a vinde active în valoare de 12 mld. dolari (9,5 mld. euro), inclusiv o participație din grupul care se ocupă de operațiunile de la Prudhoe Bay din Alaska, potrivit ziarului Times, scrie Bloomberg. Apache, cu sediul la Houston, a abordat compania BP în urmă cu câteva săptămâni. Discuțiile s-au axat pe modul în care companiile ar structura un acord și pe ce proprietăți ar fi incluse în această vânzare, potrivit ziarului britanic. Exxon Mobil a fost de asemenea informat că ar putea studia activele BP pentru o posibilă achiziție, scrie Times.