Au fost tăind un brad bătrân

Fiindcă făcea prea multă umbră
Și-atuncea din pădurea sumbră

Se auzi un glas păgân:


„O, voi, ce-n soare cald trăiți
Și ați răpus strămoșul nostru,
Să nu vă strice rostul vostru,

De ce sunteți așa grăbiți?


În anii mulți cât el a fost,
De-a lungul ceasurilor grele,
Supt paza crăcilor rebele
Mulți și-au aflat un adăpost.

Moșneagul stând pe culme drept
A fost la drum o călăuză
Și-n vremea aspră si ursuză
El cu furtunile-a dat piept.

Folos aduse cât fu viu,
Ci mort acuma cand se duce,
Ce alta poate-a vă aduce,
Decât doar încă un sicriu?!…”