Metrorex a semnat un contract de 36,3 milioane de lei (8,6 mil. euro) pentru proiectarea și consultanța magistralei 7 de metrou Bragadiru-Voluntari, ce ar urma să fie construită în parteneriat public-privat.
Metrorex face astfel primul pas în direcția realizării magistralei Bragadiru-Voluntari, a doua care va merge mai departe de limita administrativ-teritorială a Capitalei, după magistrala 1 Mai-Otopeni. Firmele care vor realiza proiectarea, asistența și consultanța sunt PricewaterhouseCoopers Management Consultants, Pricewaterhouse-Coopers Audit, Metroul S.A. precum și Salans Moore și Asociații SCA.
Magistrala 7 va face legătura între zona centrală a Capitalei și cartierele Alexandriei-Rahova, în sud-vest, și Obor-Colentina, în nord-est. Linia va avea o lungime de aproximativ 25 de kilometri, 30 de stații, un depou și o parcare, iar reprezentanții Ministerului Transporturilor estimează că proiectul va fi finalizat într-o perioadă de 7-8 ani de la data începerii lucrărilor.
Magistrala 7 Bragadiru-Voluntari s-a numărat printre proiectele prezentate de ministrul transporturilor Anca Boagiu într-o vizită de lucru în China, ce a avut loc săptămâna trecută. Gheorghe Udriște, directorul Metrorex, declara recent într-un interviu pentru Ziarul Financiar că abia în partea a doua a anului viitor vor putea începe negocieri în adevăratul sens al cuvântului cu potențiali investitori pentru construirea liniei Bragadiru-Voluntari, mai exact după ce studiul de fezabilitate și fundamentare a proiectului de parteneriat public-privat va fi finalizat.
Costul estimat de construcție a magistralei Bragadiru-Voluntari este de 1,9 miliarde de euro, aceasta fiind cea mai scumpă linie de metrou pe care Metrorex o are în plan pentru următorii 20 de ani.
În prezent, instituția care gestionează rețeaua de transport public subteran din București are în derulare lucrări la magistrala 5 Râul Doamnei-Eroilor, cu o valoare de 215 milioane de euro fără TVA, tronsonul fiind construit de firmele Astaldi (Italia), FCC Construccion (Spania), Delta ACM (România) și AB Construct (România), precum și la stația și depoul Valea Ialomiței, construită de germanii de la Max Boegl pentru suma de 56 de milioane de euro.
La începutul lunii iulie, Metrorex a inaugurat două noi stații de metrou de pe magistrala 4 Gara de Nord-Lac Străulești, și anume Jiului și Parc Bazilescu, în urma unei investiții de 72,5 milioane de euro.