Castelul Bran, Complexul Muzeal Astra, Muzeul Antipa și Muzeul Brukenthal sunt cele mai vizitate instituții muzeale din România, expozițiile lor fiind văzute, anul trecut, de sute de mii de persoane, potrivit informațiilor puse la dispoziția MEDIAFAX de reprezentanții acestora.

Castelul Bran a avut, anul trecut, aproximativ 546.000 de vizitatori plătitori de bilete, numărul acestora fiind similar cu cel din 2011. “Numărul vizitatorilor s-a menținut aproape constant. În 2012, am avut cu 0,31% mai puțini vizitatori față de 2011”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alexandru Prișcu, directorul Castelului Bran.

Potrivit acestuia, numărul vizitatorilor români la Bran continuă să fie însă mai mare – circa 61% – decât cel al vizitatorilor străini – 39%. “Acest lucru se întâmplă și datorită vacanțelor școlare, când avem mai mulți vizitatori din categoria elevilor români. De altfel, dintre cei care ne vizitează, 17% sunt elevi”, a explicat Alexandru Prișcu. O categorie specială de vizitatori la Bran au fost cei care și-au dorit să fie clienți exclusivi. “Au fost și români și străini care au participat la evenimente organizate în regim de exclusivitate. Cele mai multe astfel de evenimente au fost corporatiste”, a mai spus Prișcu.

Foarte vizitat anul trecut a fost și Complexul Național Muzeal Astra din Sibiu, care are în componență Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, Muzeul de Etnografie Universală “Franz Binder”, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Săsească “Emil Sigerus”, Muzeul Civilizației Transilvane “Astra” și Studioul “Astra” Film.

Astfel, Complexul Muzeal Astra a avut un număr total de 409.650 de vizitatori în 2012, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții instituției. Muzeul în aer liber din cadrul Complexului Național Muzeal Astra a fost vizitat anul trecut de 188.495 de persoane, hanurile tradiționale – de 45.810 de persoane, Muzeul “Franz Binder” – de 9.542; Muzeul “Emil Sigerus” – de 3.635. Totodată, evenimente importante organizate de Complexul Național Muzeal Astra au atras un număr de 66.968 de vizitatori, în timp ce Festivalul de Film Astra a avut 84.500 de vizitatori anul trecut.

“Aproximativ 70% dintre vizitatorii Muzeului Astra au fost de origine română și 30% au fost de alte origini. Cea mai mare parte a vizitatorilor străini au fost interesați de Muzeul Civilizației Populare Tradiționale Astra din Dumbrava Sibiului și de Muzeul de Etnografie Săsească «Emil Sigerus»”, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanții muzeului. Potrivit acestora, succesul la public al Muzeului Astra se datorează mai ales Muzeului Civilizației Populare Tradiționale Astra, care se întinde pe o suprafață de 96 de hectare, din care expoziția propriu-zisă ocupă 42 de hectare și este în fiecare an îmbogățită cu 4-5 monumente. “Situat în rezervația naturală «Dumbrava Sibiului», dispunând de un lac și de peste zece kilometri de alei, acest muzeu nu oferă numai servicii culturale, ci și turistice și de agrement. Muzeul oferă pachete turistice complete”, au explicat reprezentanții Muzeului Astra.

Foarte vizitat anul trecut a fost și Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa” din București, care a fost închis pentru renovare și modernizarea expoziției permanente în ianuarie 2009 și redeschis pe 17 septembrie 2011.

Astfel, în 2012, Muzeul Antipa a primit un număr de 394.418 vizitatori, dintre care 366.628 au vizitat expoziția permanentă și un număr de 27.790 au participat la proiectele de educație lansate de instituția muzeală, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanții Muzeului Antipa. Potrivit acestora, 10% din cei care au vizitat anul trecut Muzeul Antipa au fost turiști străini.

Interesul mare arătat de turiști Muzeului Antipa are, potrivit reprezentanților muzeului, mai multe explicații: “Atractivitatea față de noua expunere permanentă, bogăția de piese, modernizarea comunicării cu publicul vizitator, proiectele de educație și expozițiile temporare (de exemplu “Expoziția de insecte vii”), promovarea muzeului și a proiectelor sale prin mass-media”. Totodată, în 2012, Muzeul Antipa a desfășurat 428 de ateliere de cunoaștere a lumii vii (pentru elevi), 25 de conferințe pentru public care au avut ca subiecte biodiversitatea lumii vii și patrimoniul științific al muzeului și 9 expoziții temporare.

O altă instituție muzeală care s-a regăsit în traseul cultural al turiștilor anul acesta este Muzeul Național Brukenthal din Sibiu. Numărul total de vizitatori ai expozițiilor Muzeului Național Brukenthal în anul 2012 este de 378.181. Vizitatorii la sediile Muzeului Brukenthal au fost în număr de 291.966, în timp ce vizitatorii expozițiilor organizate exclusiv de Muzeul Brukenthal în țară și străinătate au fost de 86.215, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanții instituției.

Printre expozițiile organizate anul trecut de Muzeul Național Brukenthal s-au numărat “Peisagiști germani și austrieci”, la Muzeul de Artă Timișoara (1.304 vizitatori), “Poveste de iarnă”, la OBI Sibiu (45.000 vizitatori), și “Cranach, Titien, Van Eyck”, la Villa Vauban – Musée d’Art de la Ville de Luxembourg (18.599 vizitatori). “Din păcate nu avem cum să monitorizăm câți dintre vizitatori au fost români și câți străini, deoarece nu practicăm categorii diferite de bilete. Putem însă garanta că cei 18.599 de la Luxemburg au fost străini și mai putem spune că lunile cu aflux de turiști străini sunt mai și septembrie (extrasezon) și iulie, august (sezon turistic)”, au spus reprezentanții Muzeului Brukenthal.

În ceea ce privește instituțiile muzeale din Capitală, foarte atractiv pentru public, anul trecut, a fost și Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”, care a atras 323.696 de vizitatori. Dintre aceștia, 40% au fost străini (133.078 de persoane), în timp ce 60% au fost români (190.618 persoane), a declarat, pentru MEDIAFAX, Paula Popoiu, directorul general al Muzeului Satului.

Aceasta spune că instituția pe care o conduce a avut un asemenea succes la public anul trecut datorită evenimentelor înscrise în programul “Dialogul civilizațiilor”, atelierelor de pedagogie muzeală, activităților complexe educative (Tabăra de creație “Vara pe uliță” – brand din 2007) și participărilor cu expoziții în străinătate. Printre acestea s-au numărat expoziția “Masques D’Europe. Patrimoines vivants” – proiectul european “IMMASK – Muzeele și Patrimoniul Imaterial. Focus pe obiceiurile cu măști din Europa”, Binche, Belgia (10.800 de vizitatori), expoziția “România. Tradiție și meșteșug”, la Havana, Cuba (25.000 de vizitatori) și Festivalul de artă populară și cultură, a X-a ediție, la Atena, Grecia (2.500 de vizitatori).

“Totodată, constatăm că numărul de vizitatori români a crescut datorită evenimentelor adaptate cerințelor comunității și conform sondajelor pe public, evenimentelor de prezentare comparativă a civilizațiilor tradiționale, expoziții tematice cu patrimoniu din depozitele muzeului – expunere în premieră”, a explicat Paula Popoiu.

Pe de altă parte, în 2012, și Muzeul Național Peleș din Sinaia s-a regăsit în planurile culturale ale turiștilor, instituția muzeală atrăgând un număr de 285.520 de vizitatori, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții acesteia. Din numărul total de vizitatori ai Muzeului Peleș, 72% au fost români (205.270 vizitatori) și 28% străini (80.250 vizitatori).

Potrivit reprezentanților instituției, 2012 a fost “un an răsunător” pentru Muzeul Național Peleș. Astfel, cinci expoziții temporare diferite au adus peste 53.484 de vizitatori (separat de vizitarea expozițiilor permanente ale Castelului Peleș și Pelișor). Printre acestea s-au numărat expoziția “Casele de vis ale Reginei Maria: Castelul Bran”, o colaborare a muzeului Peleș cu muzeul Bran, într-o încercare de a recrea interioarele Branului de odinioară, dar și expoziția “Gustav Klimt și Kunstlerkompanie”, o încununare a celor 11 lucrări originale semnate de Gustav Klimt alături de alte 14 semnate de atelierul lui de creație Kunstlerkompanie (evenimentul a fost organizat în contextul în care 2012 a fost anul Klimt, atât în lume, cât și în România). Acestora li s-a adăugat un vernisaj organizat în prag de Crăciun, pentru expoziția temporară “Arta Italiană la Castelul Peleș”, care poate fi vizitată până în luna aprilie 2013.

“Deși Muzeul Național Peleș nu are un buget de promovare, în 2012 am reușit să organizăm, în regie proprie, o campanie de promovare a muzeului și a expozițiilor inedită. Ghidajul gratuit oferit
de muzeu, imagini neobișnuite pentru Klimt, serbarea zilei de 1 mai sau a Nopții Muzeelor, organizarea de «Vânătoarea de Ouă de Paște la Castelul Peleș» sau «Aprinderea Bradului de Crăciun la Castelul Peleș» au adus noi vizitatori și o atenție din partea presei. Desigur, Muzeul Național Peleș va încerca să depășească în anul 2013 succesul înregistrat în 2012″, au mai declarat pentru MEDIAFAX reprezentanții Muzeului Peleș.

În afară de Antipa și Muzeul Satului, o altă instituție muzeală importantă a Capitalei – Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR) – a atras un număr mare de vizitatori în 2012, respectiv 87.849 de vizitatori, după cum a declarat, pentru MEDIAFAX, Virgil Nițulescu, directorul general al instituției. Potrivit lui Nițulescu, care a citat un sondaj, MNȚR are succes mai ales la publicul educat, absolvenți de facultate, care formează cam 60% din numărul total al vizitatorilor.

“Succesul nostru ține și de faptul că, în ultimii ani, am mărit foarte mult ritmul de organizare a evenimentelor, ceea ce a făcut ca, în loc să avem, într-o sală, 6 expoziții într-un an, să avem, să zicem, 16. De asemenea, am scurtat timpul de menținere a unei expoziții, constatând că, dacă ținem mai mult o expoziție, nu creștem în mod semnificativ numărul de vizitatori. În plus, am organizat evenimente extrem de diverse, multe dintre ele depășind sfera patrimoniului cultural și a culturii tradiționale. Suntem foarte interesați și de arta contemporană și de genuri diferite de exprimare artistică, și de dezbateri publice, motiv pentru care găzduim lansări de carte, conferințe ș.a.m.d. Toate acestea au făcut ca muzeul să devină mai vizibil. În mod evident, nu putem fi interesanți pentru toată lumea, dar eu sunt mulțumit dacă fiecare dintre cei care intră în muzeu găsesește ceva care să îl intereseze”, a declarat Virgil Nițulescu. Potrivit acestuia, Muzeul Țăranului Român are foarte mulți parteneri, precum Librăriile Cărturești, Asociația Macondo și Clubul Țăranului, care, de asemenea, atrag public în muzeu.

Printre cele mai apreciate expoziții ale Muzeul Țăranului Român în 2012 s-au numărat “Muzeul virtual al copilăriei” (ciclu de 6 expoziții), “Ada Kaleh – insula din suflet” și “Transhumanța: expoziție de fotografie”, a mai spus Virgil Nițulescu.

În ceea ce privește Muzeul Național de Artă al României (MNAR), acesta a avut 75.600 de vizitatori anul trecut, dintre care 70.000 la sediul central din Capitală (54.000 în galeriile permanente și 16.000 în expozițiile temporare) și 5.600 la muzeele “satelit” (2.000 la Muzeul Theodor Pallady și 3.600 la Muzeul K.H. Zambaccian), au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanții instituției. Aceștia au precizat că estimează că din numărul total de vizitatori ai MNAR, aproximativ 30% au fost străini.

Succesul anului 2012 la MNAR s-a datorat expozițiilor deschise pe parcursul anului, între care s-au numărat: “Horia Creangă – crezul simplității”, “I.D. Berindei (1871-1928) Proiecte de arhitectură: palatele urbane”; “Antichitatea clasică între documentar și fantezie. Gravuri din secolele XVI – XIX”; “Arhetipuri sculpturale. Sculptura în lemn”; “Mitul național. Contribuția artelor la definirea identității românești (1830 – 1930)”; “Carol Popp de Szathmári (1812-1887) și revelația artistică a Orientului”; “Goya, cronicarul tuturor războaielor: Dezastrele și fotografia de război”.

Pe de altă parte, Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a avut, anul trecut, 46.000 de vizitatori înregistrați (în afară de cei înregistrați în expozițiile itinerante organizate de muzeu, la sediile altor muzee din țară și din străinătate), au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții MNIR. Aceștia au precizat că nu există în prezent o modalitate de centralizare a vizitatorilor străini față de cei români, însă mare parte din vizitatorii muzeului din timpul verii sunt străini.

Printre motivele care au stat la baza succesului MNIR în 2012 se numără faptul că muzeul a derulat o serie de proiecte online, expoziții temporare atât la sediu, cât și în cadrul altor muzee din țară și în afara granițelor, după cum au explicat reprezentanții MNIR. “Un proiect expozițional foarte apreciat de public a fost și continuă să fie «Exponatul lunii». Prin acest proiect am încercat să suplinim nu numai situația nefirească în care se află, de circa 10 ani, raportul dintre instituția noastră și publicul din țară sau cel străin care ne vizitează, dar și să prezentăm celor interesați viața zbuciumată sau istoria secretă a multora dintre cele mai importante piese din muzee, inclusiv ale noastre. Pentru a compensa, fie și parțial, această stare «de avarie» în care funcționăm am decis realizarea periodică a unor micro-expoziții, reunite în cadrul proiectului «Exponatul lunii»”, au spus reprezentanții MNIR.

O expoziție a MNIR foarte apreciată de publicul larg, care a făcut parte inițial din același proiect – “Exponatul lunii” – și a ajuns să fie cerută de muzee din țară și de publicul din afara țării, a fost “Stindardul liturgic al lui Ștefan cel Mare – De la facere la… refacere”, au explicat reprezentanții MNIR. La aceasta s-au adăugat expozițiile “Copilăria de altădată, la țară”, “Bing. Magia jucăriilor”, “Basarabia 1812-1947. Oameni, locuri, frontiere”, “Genio Helvetico – Ceasuri istorice și cutii muzicale elvețiene din colecții muzeale românești”, “90 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia”, dar și evenimentul “Descifrând moștenirea dacică”, structurat în jurul proiecției filmului documentar “Decoding Dacia”.

Pe de altă parte, Muzeul Municipiului București – care include Palatul Șuțu, ansamblul Curtea Veche și Observatorul Astronomic Amiral “Vasile Urseanu” – a avut, anul trecut, un număr total de 29.000 vizitatori, dintre care 15% au fost străini, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții instituției. Printre expozițiile organizate anul trecut de Muzeul Municipiului București care au atras un număr mare de vizitatori s-au numărat “Instrumente medievale de tortură”, “Gustav Klimt”, “Între tradiționalism și avangardă” și “Salonul de iarnă – Salonul de arte vizuale”.