Mi-am imaginat în ce ar fi constat momentul revelației în Templul eliberării sufletului de corp, proiectat de Brâncuși pentru maharadjahul Yeswant Rao Holcar de Indor (dacă s-ar fi realizat monumentul). Pătrunzând prin pasajul subteran în interiorul camerei de meditație (de forma dublului capitel al Coloanei sărutului), ne-ar fi întâmpinat acolo trei Păsări în spațiu: din marmură neagră reprezentând moartea, din marmură albă simbolizând viața și bronz polisat întruchipând spiritul. Când soarele ar fi ajuns la zenit, razele sale, coborâte prin orificiul circular al plafonului, reflectate de bronzul polisat al Păsării ar fi străluminat încăperea. Pelerinul orbit și-ar fi aplecat capul spre bazinul cu apă. Acolo, ar fi descoperit cu uimire chipul său în dreapta celui al Regelul regilor, simțindu-se Fiul alături de Tatăl.
Pornind de aici, mi-am imaginat ce senzații am avea în interiorul altor sculpturi brâncușiene, dacă acestea ar fi fost locuibile. Desigur, în interiorul ovoidal al Începutului lumii ne-am simți liniștiți ca în pântecele matern, iar într-o Pasăre măiastră, extazul sufletului spre transcendent ar fi irepresibil. Ce frumoasă biserică ar putea fi sculptura Trei pinguini, sugerând trinitatea divină și familia sacră!
Mi-am închipuit apoi ce senzații a trăit Brâncuși modelând lutul, cioplind piatra sau marmura, șlefuind bronzul și inoxul. M-am mai întrebat: prin ce miracol a făcut Brâncuși ca formele sale să devină imponderabile, Peștii să înoate și Păsările să zboare?
În sfârșit, am încercat să lămuresc în ce ar consta „locuirea” brîncușiană. Pentru aceasta am proiectat, peste Coloana fară sfârșit, apa Jiului, Masa tăcerii, scaunele aleii, Poarta sărutului și Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Am concluzionat, conform definițiilor filosofului Constantin Noica (împătimit și el de Brâncuși), că sculpturile realiste ale titanului de la Hobița aparțin „devenirii întru devenire”, iar cele care relevă spiritul formelor, „devenirii întru ființă”. – Lucian Gruia
Motto:
„Psihic, noi suntem creați de reveria noastră.”
„Omul este o creație a dorinței, nu a necesității.”
(Gaston Bachelard)
„Când creezi, te confunzi cu Universul și cu elementele.”
(Constantin Brâncuși)
În viața spirituală a omului, în condiții normale, imaginarul este la fel de important ca și realul.
Fenomenul a fost remarcat de filosoful francez Gaston Bachelard: „Sfatul de a vedea bine, care se află la baza culturii realiste, domină fără dificultate paradoxalul nostru sfat de a visa bine, de a visa rămânând fidel onirismului arhetipurilor care sunt înrădăcinate în inconștientul uman (…) vom încerca, pe terenul care ne este cel mai defavorabil, să stabilim o teză care afirmă caracterul primordial, caracterul psihic fundamental al imaginației creatoare. Altfel spus, pentru noi, imaginea percepută și imaginea creată sunt două instanțe psihice foarte diferite și ne‑ar trebui un cuvânt special ca să desemnăm imaginea imaginată. (…) Imaginația creatoare are cu totul alte funcții decât imaginația reproducătoare. Ei îi aparține acea funcție a irealului care este psihic la fel de utilă ca și funcția realului, atât de des evocată de psihologi pentru a caracteriza adaptarea unui spirit la o realitate marcată de valori sociale.”
Continuând meditația, observăm că imaginația este factorul cel mai important al creațiilor spirituale. După același gânditor, fantezia este la fel de importantă pentru noi ca și funcția realului, imaginația creatoare este valoarea psihică fundamentală a omului, întrucât nu putem crea decât ceea ce am imaginat mai întâi: „suntem creați de reveria noastră”.
Imaginația conduce la crearea lumilor virtuale, pornind de la real și ajungând în final la abstracțiuni și simboluri.
„Exprimându‑ne pe dată filosofic, am putea distinge două imaginații: o imaginație care dă viață cauzei formale și o imaginație care dă viață cauzei materiale sau, mai pe scurt spus, o imaginație formală și o imaginație materială. (…) Dar în afară de imaginațiile formei, atât de adeseori evocată de psihologii imaginației, mai există – după cum vom arăta – și imaginile materiei, imaginile directe ale materiei. Vederea le numește, dar mâna le cunoaște. O bucurie dinamică le mânuiește, le frământă, le face mai ușoare. Aceste imagini ale materiei, noi le visăm substanțial, intim, îndepărtând formele, formele pieritoare, vanele imagini, devenirea suprafețelor. Ele au o greutate, sunt o inimă. Există, neîndoielnic, opere în care cele două forțe imaginate cooperează.”
Distingem astfel o axă a formei (imaginile aspectului exterior al suprafețelor, superficiale și pitorești, senzoriale, dictate de impresiile conștientului) și o axă a materiei (imaginile densității și rezistenței substanțiale) covârșitoare ca importanță asupra inconștientului, prin care se redescoperă ceea ce în ființa noastră este primitiv și totodată etern.
Considerând că „imaginea este o plantă care are nevoie de pământ și de cer, de substanță și formă”, Gaston Bachelard încearcă să recreeze întreaga regiune psihică situată între pulsiune inconștientului și primele imagini care urcă la suprafața conștiinței („personanța” în termenii filosofului Lucian Blaga). Acesta este procesul psihic fundamental prin care „se dezvoltă și valorile estetice indispensabile activității psihice normale”.
Conform celor afirmate până aici, reveriile fundamentale sunt produse de contactul nemijlocit cu elementele primordiale: pământ, apă, aer, foc. Contactul cu aceste elemente a fost atât de îndelung și puternic de‑a lungul evoluției omenirii, încă din faza desprinderii de animale, încât a călăuzit și primele manifestări ale gândirii abstracte, teoriile metafizice elaborate de primii gânditori ai Greciei antice, înainte de Platon. Acești filosofi considerau că universul este alcătuit din cele patru elemente primordiale: pământ, apă, aer și foc. Omul primitiv a avut contact intim cu aceste elemente. Pe măsura evoluției civilizației, fenomenul s‑a mai estompat. Relația omului cu elementele fundamentale i‑a marcat trăirile, producând stările de reverie materială cercetate de filosoful francez Gaston Bachelard, pe care le regăsim, în primă instanță, în operele artiștilor realiști. Nucleul reveriilor materiale se perpetuează de la generație la generație, contribuind la geneza arhetipurilor.
Studiind elementele materiale, din care s‑au inspirat filosofiile tradiționale și cosmogoniile antice, Gaston Bahelard descoperă în domeniul psihic „legea celor patru elemente” de care sunt legate cele patru tipuri de temperamente organice fundamentale: bilicoșii, influențați de foc (visează incendii, flăcări, războaie); flegmaticii intrați la apă (visează fluvii, lacuri, inundații); melancolicii îngropați în pământ (visează morminte, spectre, gropi); sangvinii cu capul în nori (visează zboruri, curse, levitații).
Gaston Bachelard a dedicat câte o carte efectelor produse în psihicul nostru de percepția celor patru elemente fundamentale, exemplificându‑le cu imaginile desprinse cu predilecție din literatură (poezie, proză, alchimie).
Înainte de a contempla, visăm. Psihologia emoțiilor estetice trebuie să studieze zona reveriilor materiale care preced contemplația: „Nu privim cu pasiune estetică decât peisajele pe care mai întâi le‑am văzut în vis”.
Rămânem fideli „… unui sentiment omenesc primitiv, unei realități organice prime, unui temperament oniric fundamental.” Acțiunea imaginantă deformează imaginile: „Prin imaginație, noi părăsim cursul obișnuit al lucrurilor.” „Valoarea unei imagini se măsoară după întinderea aureolei sale imaginare…” Imaginația este o invitație la călătorie, la un psihism dinamic: „O ființă lipsită de funcția irealului este tot atât de nevrozată ca o ființă lipsită de funcția realului.”
Vom încerca să exemplificăm aceste efecte psihice, generate de contactul cu cele patru elemente primordiale, în statuara „părintelui sculpturii moderne”, Constantin Brâncuși. Chiar dacă el a lucrat cu materiale terestre (lut, ghips, lemn, piatră, marmură, bronz, oțel inoxidabil), reveriile sale au fost nu numai terestre ci și acvatice, aeriene, phirice. La prima impresie, ar părea că pe un sculptor l‑ar preocupa doar reveria elementului pământ, din materialele căruia (lut, marmură, piatră, metale, lemn) își realizează operele. Sculpturile însă modelează spațiul, intră în rezonanță cu ambientul și provoacă, pentru decodificarea mesajului transmis de artist, funcțiile spiritului. Brâncuși, ca artist‑filosof, a plăsmuit forme interpretabile metafizic. El a făurit Animale nocturne, oameni, Pești, Păsări, Foci, Țestoase, Țestoase zburătoare, Muze, Himere care populează toate mediile de viață posibile.
Identificându‑se cu plăsmuirile sale, artistul a trăit toate reveriile materiale corespunzătoare elementelor fundamentale: pământ, apă, aer, foc. Chiar dacă formele sale sunt din lut, lemn, piatră sau metal, ele încearcă să înoate sau să zboare.
Din volumul în pregătire la Editura Limes