Brandurile producatorului de uleiuri vegetale Prutul Galati, Picasol, Spornic si Prutul, au inregistrat in primele sase luni ale acestui an o crestere de 46% a vanzarilor in volum comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
“Marcile proprii Prutul au inregistrat in ianuarie – iunie 2008 o crestere de 46%, fata de aceeasi perioada a anului trecut, trend pe care dorim sa il mentinem pana la sfarsitul acestui an. Per total vanzari ulei imbuteliat, ne-am mentinut cantitatile de anul trecut”, a declarat Mirela Olarescu, directorul de marketing al companiei.
Potrivit reprezentantilor companiei, brandul cu cea mai mare crestere a vanzarilor in primul semestru a fost Spornic classic, care a beneficiat de o campanie de comunicare TV in perioada aprilie – mai a acestui an. Prutul a investit anul trecut atat in diversificarea gamei Spornic prin produsele Spornic Masline si Spornic Extravirgin, cat si in promovarea acestui brand pe plan local, pentru care a alocat in 2007 un milion de euro (suma calculata in sistem rate-card).
Gama Spornic ce cuprinde in prezent marcile Spornic classic, Spornic bouquet (50% floarea-soarelui si 50% rapita), Spornic exotic (5% extravirgin de masline si 95% floarea-soarelui) si Spornic extravirgin de masline.
La acestea se adauga lansarea unei noi game de ulei in segmentul economic, sub marca Bonatelo.
Compania a anuntat anul trecut investitii de 25 mil. euro pe o perioada de trei ani pentru modernizarea unitatilor de productie si construirea unei fabrici de ulei si biodiesel.
Prutul Galati a finalizat anul 2007 cu o cifra de afaceri de 194,7 mil. lei, adica circa 58,3 mil. euro, in crestere cu 39% in lei si 19% in euro fata de rezultatele obtinute in anul precedent, de 139,7 mil. lei sau 39,6 mil. euro.
Potrivit studiilor de piata realizate de compania de cercetare GfK si citate de reprezentantii companiei, Prutul Galati detine in prezent aproximativ 13% din piata uleiurilor vegetale.
In prezent Prutul detine, pe langa fabrica de ulei de la Galati, cu o capacitate de productie anuala de peste 28.000 de tone de ulei rafinat, opt capacitati de depozitare a materiei prime in localitatile Urleasca, Lacul Sarat, Lehliu, Calarasi, Filiasi, Mircesti, Jijia si Sarca.
Cei mai importanti jucatori din piata uleiurilor vegetale sunt grupurile americane Bunge si Cargill, precum si companiile locale Argus Constanta, Expur Urziceni, Ultex Tandarei, Ulerom Vaslui si Prutul Galati.

Prutul Galati in cifre:
10%, cota de piata detinuta de brandul Spornic anul trecut.
19%, cresterea cifrei de afaceri obtinuta anul trecut comparativ cu rezultatele din 2006.
58,3 mil. euro, cifra de afaceri realizata de companie in 2007.
46%, cresterea inregistrata de marcile proprii in primele sase luni ale acestui an.
3%, avansul obtinut de vanzarile totale in volum in primul semestru din 2008, fata de aceeasi perioada a anului trecut.