Brazilia a avertizat că lumea se îndreaptă către un adevărat război comercial cauzat de manipularea valutară a Chinei, a SUA și a altor state, scrie BBC News.
Ministrul de finanțe brazilian Guido Mantega, cel care a lansat termenul de “război valutar”, a spus că țara sa se pregătește să ia noi măsuri pentru a tempera aprecierea realului, precizând că guvernul va ridica problema valutară la Organizația Mondială a Comerțului și în fața G20.
“Acesta este un război al monedelor care se transformă într-un război comercial”, a declarat Mantega în primul interviu acordat de când Dilma Rousseff a preluat funcția de președinte al Braziliei, la 1 ianuarie.
El a mai spus că relațiile comerciale ale Braziliei cu SUA au ajuns de la un excedent anual de aproximativ 15 mld. dolari la un deficit de 6 mld. dolari din cauza eforturilor Statelor Unite de a-și redresa economia prin relaxarea politicii monetare. “Rata de schimb a devenit unul dintre motoarele principale ale politicii economice, mai importantă chiar și decât productivitatea”, a spus Mantega, adăugând că “moneda subevaluată a Chinei” a distorsionat comerțul mondial. În septembrie anul trecut, ministrul de finanțe brazilian a acuzat unele țări bogate de devalorizarea în mod deliberat a monedelor lor pentru a impulsiona exporturile și pentru a-și face economiile mai competitive.
Moneda braziliană, realul, a crescut cu 39% față de dolarul american în ultimii doi ani. Problema manipulării monedei a fost discutată și la summitul G20 din noiembrie 2010, dar fără o finalitate concretă.