Capitalizarea bursiera a BRD Groupe Societe Generale (BRD) cea mai mare banca locala listata la Bursa a scazut sub pragul de un miliard de euro, pentru prima data de la mijlocul lui 2004, dupa ce actiunile au pierdut 6,2% in primele doua ore ale sedintei de tranzactionare.

Titlurile BRD au ajuns sa se tranzactioneze la pretul de 6 lei, un minim al ultimilor patru ani si jumatate. De la inceputul anului, actiunile au scazut cu 27%.

Titlurile Bancii Transilvania (TLV) au mai recuperat din pierderile din debutul sedintei, inregistrand o scadere de 2,6% la ora 12:00, in timp ce actiunile Bancii Carpatica (BCC) cresteau cu 2,9%.

Titlurile bancii austriece Erste Bank (EBS) au scazut cu 2,18% pe Bursa de la Bucuresti.