BRD a anunțat că activitatea băncii nu este afectată de perchezițiile DIICOT la două dintre unitățile sale, în cadrul unor investigații cu privire la obținerea ilegală de credite de la mai multe bănci, precizând totodată că BRD cooperează cu autoritățile de mai multe luni asupra anchetelor în curs.

“BRD-Groupe Societe Generale a luat la cunoștiință în dimineața zilei de 13.12.2012 de solicitarea DIICOT de a efectua percheziții la sediile a două unități bancare din București, în cadrul investigațiilor de mai mare amploare ce vizează obținerea în mod ilegal de credite de la mai multe instituții financiare. Potrivit prevederilor legale, banca a asigurat condițiile necesare efectuării perchezițiilor, conform mandatelor emise de autorități. În același timp, operațiunile cu clienții băncii au continuat în condiții normale”, se arată într-un comunicat transmis de bancă Bursei de Valori București (BVB).

Banca precizează că activitatea instituției de credit nu este afectată de această operațiune.

“BRD cooperează de mai multe luni cu autoritățile asupra anchetelor în curs și continuă să asigure tot suportul necesar pentru finalizarea cercetărilor dispuse în acest caz”, se mai spune în comunicat.

Fost director BRD și actual vicepreședinte Volksbank,șefi de filiale BRD, în cazul fraudelor bancare   Procurorii DIICOT au început joi 48 de percheziții în București și trei județe, fiind vizată o grupare coordonată de persoane influente din mediul de afaceri din Capitală care ar fi luat ilegal credite de la două bănci pentru 35 de firme cu sprijinul a șapte directori ai băncilor, prejudiul fiind de 85 milioane euro.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că în acest caz sunt cercetați Lucian Cojocaru, fost director BRD și în prezent vicepreședinte Volksbank, șefi ai sucursalelor BRD Unirii și Dorobanți și responsabili ATE Bank, capii afacerii fiind Marius Locic și frații Creștin.

Potrivit surselor citate, în această afacere sunt implicați patru notari, unul dintre aceștia fiind soția lui Damian Drăghici, Paula Rosenberg. Damian Drăghici, consilier al premierului Ponta pentru problemele romilor, a fost ales senator pe listele USL.

De asemenea, în anchetă este vizată și soția lui Marius Locic, au mai declarat sursele.

Zece persoane vizate în anchetă au ajuns la sediul DIICOT.

Între timp, procurorii așteaptă documentele ridicate în timpul perchezițiilor dispuse joi dimineață, pentru care un judecător al Curții de Apel București a emis autorizație, urmând ca actele să fie centralizate. Curtea de Apel București este competentă, întrucât în cauză sunt vizați patru notari.

Volksbank a confirmat, printr-un comunicat, că a fost prejudiciată în acest caz cu aproximativ 8 milioane euro, precizând că a sesizat autoritățile, încă din mai 2010, în cazul unor dosare de credit în care s-au utilizat documente falsificate. Conform băncii, creditele beneficiază de garanții imobiliare, Volksbank Romania precizând că a demarat procedurile de executare silită.

Conform băncii, creditele beneficiază de garanții imobiliare, Volksbank Romania precizând că a demarat procedurile de executare silită.

Lucian Cojocaru a fost numit vicepreședinte la Volksbank în septembrie 2010. Volksbank sesizase autoritățile în mai 2010.