Marcel Borodi, directorul executiv al furnizorului de soluții informatice Brinel Cluj, care are o cifră de afaceri de 77 de milioane de lei (peste 18 mil. euro), spune că vrea să continue angajările datorită cererii tot mai mari din partea clienților și că urmărește să achiziționeze companii mici care să-i consolideze businessul.
“Am făcut angajări în 2010 și vom mai face și în acest an. Suntem mereu în căutare de oameni cu competențe în IT”, declară Borodi, precizând că va angaja specialiști software, manageri de proiecte IT, consultanți de business și ingineri tehnico-comerciali pentru promovarea soluțiilor companiei. “Vom mări echipa în zona de vânzări și software cu cel puțin 25 de specialiști. Dezvoltarea potențialului uman va fi și pentru anii următori o direcție strategică a Brinel.”
Un alt punct vizat în acest an de compania Brinel este extinderea pe piață.
“Activitatea principală în zona de solution provider/integrare de sisteme informatice ne determină să ne uităm cu atenție la posibile ținte de achiziție”, spune Borodi.
Compania urmărește în primul rând achiziționarea de firme cu soluții de nișă bine consolidate în piață.
Furnizorul de soluții informatice Brinel Cluj-Napoca a înregistrat anul trecut o creștere a cifrei de afaceri cu peste 60% față de 2009, la 77 milioane lei (peste 18 milioane euro).
În 2009, la începutul recesiunii, instituțiile puteau amâna fără riscuri investițiile pentru câteva luni, activitatea economică scădea, iar companiile abia se puteau descurca cu ceea ce aveau deja fără noi investiții. “2010 nu a adus multe lucruri noi ca să determine schimbarea, dar s-a schimbat percepția, a început din nou piața să funcționeze. Peste 60% creștere an la an ne-a dat încredere și ne-a permis să ieșim din zona incertitudinilor”, a declarat Borodi.
Borodi a subliniat că profitul a fost obținut în principal prin controlul atent al costurilor.
Proiectele complexe cu o componentă soft și alte servicii cu același caracter au fost un alt factor care a dus la creșterea afacerilor.
Soluțiile integrate și proiectele complexe au generat aproximativ 50% din cifra de afaceri realizată de companie anul trecut. Pentru 2011 Brinel are ca obiectiv menținerea creșterii afacerilor și obținerea de profit. În primul trimestru al acestui an veniturile au crescut cu 5% față de aceeași perioadă a anului trecut, a Brinel.
“Ne propunem să continuăm creșterea și în viitor. Piața internă își revine mai încet și nu ne așteptăm la un procent de creștere mai mare de 10%-15”, a afirmat Borodi.