Un frumos poem de sorginte arabă înșiră zece forme ale frumuseții pe care a împărțit-o Allah: “Henna, săpun și mătase – astea sunt primele trei. / Plugul, vitele și stupii de albine… / Astea fac șase. / Soarele când răsare peste munți… / Astea fac șapte. / Semiluna subțire ca o lamă de creștin… / Asta-i opt. / Cu caii și cărțile ajungem la zece!”. Poemul apare într-un roman, “Al zecelea dar”, bestseller neașteptat al unei scriitoare care s-a format în industria editorială, îndrăgostită de Maroc și de “piratul berber” care i-a devenit soț.

“Al zecelea dar” a fost publicat în engleză și cu alt titlu – “Crossed Bones”, ce trimite la steagul arborat de corsari și pirați cu oasele încrucișate ca semn distinctiv și relatează o poveste ce se petrece în prezent (o tânără primește ca dar de despărțire de la iubitul ei însurat o carte cu modele de broderie, în paginile ei deslușește jurnalul unei tinere trăind cu trei secole în urmă) și alta în trecut (brodeza înzestrată cu har, răpită chiar din biserică în urmă cu trei secole, alături de zeci de oameni din Penzance, trece prin încercări tot mai grele până ajunge în Maroc). Cartea cu broderii se află în centrul unei păienjeniș de relații ale Juliei cu două prietene, Anne (iar soțul acesteia, Michael este iubitul care o părăsește) și Alison (al cărei soț se sinucide), dar mai ales i-o revelează pe Catherine Tregenn, cu care împărtășește talentul și interesul pentru broderie. Și pornește pe urmele ei, ca să-i înțeleagă destinul. Călătoria se dovedește și una a căutării de sine, căci orașul și oamenii pe care îi va găsi în cursul acestui periplu îi schimbă viața. Din fire și fărâme risipite, Julia reconstituie soarta pe care a avut-o Catherine și, într-un fel, trece prin aceleași etape: se desprinde încet de prejudecățile privind lumea arabă, vede bogățiile și tradițiile moștenite, acceptă alt mod de viață decât cel britanic, care o cucerește, își limpezește viața. Urmând firul jurnalului ținut de Catherine, Julia se trezește urmărită de fostul iubit și de soția lui, Anne, care îi rămâne bună prietenă, elucidează și misterul sinuciderii fără motiv a lui Andrew, soțul prietenei ei Allison. Simetric, și Catherine fusese urmată în aventura ei din Maroc de un tânăr, dar pasionată de arta ei, trece barierele dintre culturi și lumi ca să-și găsească rostul și împlinirea acolo unde se aștepta să aibă parte doar de condiția de roabă. Jane Johnson se bazează pe o documentare istorică serioasă, dar romanul ei combină mai multe trucuri narative la modă azi și care asigură succesul: un obiect-ușiță spre trecut, o călătorie cu dublă funcție de cunoaștere a unei lumi și cunoaștere de sine, mister oriental și boare de paranormal, prietenii feminine ce rezistă trădării, altă poveste de fundal a unei case ce perpetuează peste timp nefericirea. Și să nu uităm: locul unde începe acțiunea din trecut este Penzance din ținutul Cornwall, cel care a hrănit atâtea legende și atâtea istorii fascinante, are ca pandant orașul marocan plin de alte mistere ale trecutului, păstrează o civilizație, cea berberă, prea puțin știută de noi. Ficțiunea se transformă într-un prilej fericit de a înțelege cutumele străvechi legate de rostul femeii în Orient, de a găsi straturi obscure din istoria medievală a Europei, într-un caleidoscop de culori, sonorități și arome. Jane Johnson a scris o carte foarte frumoasă, unde aventurile și sentimentele te cuceresc. Și are încastrate în ea mici povești pe care nu le uiți, cum este povestea despre Copacul Cunoașterii brodat de Catherine sau cea despre Mahomed, care venind ora de rugăciune, vede că pisica lui dormea pe mâneca veșmântului și nu se îndură să o trezească (cândva ea îl salvase de un șarpe), așa că taie mâneca văzându-și de treburi. Și atâtea mici istorii ce fac deliciul lecturii, semn că o carte este un dar, forma ultimă a frumuseții. Jane Johnson, Al zecelea dar, traducere din engleză de Carmen-Iulia Bourceanu, Editura Rao, 2009, 416 pagini
Subiecte #Al zecelea dar#Jane Johnson