Societatea de intermediere financiara Broker Cluj (BRK) a inregistrat un profit de circa 3,6 milioane de lei (0,9 milioane de euro) in luna august, acoperindu-si astfel pierderile consemnate in primele sapte luni din acest an, de 3,5 milioane de lei (0,8 milioane de lei).

In aceste conditii, dupa opt luni, Broker a raportat un profit de circa 96.700 de lei (23.000 de euro).

“Rezultatul pozitiv inregistrat de companie luna trecuta a venit ca urmare a vanzarii de actiuni Biofarm Bucuresti, precum si din speculatiile realizate pe titlurile celor cinci SIF-uri. De asemenea, am diminuat provizioanele pentru actiunile care au iesit din portofoliul nostru, in vreme ce o parte din rezultat a fost reprezentata de profitul operational”, spune Grigore Chis, directorul general al Broker Cluj.

Firma de brokeraj a vandut in ultimele saptamani mai multe pachete de actiuni Biofarm, in valoare de circa 840.000 de lei (200.000 de euro). De asemenea, Broker a scos la vanzare participatia de 48% detinuta la firma de colectare a deseurilor Remat Baia Mare (REMM) pentru care cere 6 milioane de lei.

La finele lunii august, casa de brokeraj avea lichiditati totale in valoare 11,5 milioane de lei (2,7 milioane de euro), cu 4% sub nivelul inregistrat la 31 iulie, de circa 12 milioane de lei (2,9 milioane de euro). In acelasi timp, valoarea portofoliului Broker a crescut cu aproape 2%, de la 30,6 milioane de lei (7,3 milioane de euro) la 31,4 milioane de lei (7,5 milioane de euro).

La opt luni, activul net al societatii de servicii de intermediere financiara a scazut usor, de la 75,5 milioane de lei (circa 18 milioane de euro) la 75,2 milioane de lei (17,9 milioane de euro), in vreme ce capitalurile proprii au avansat cu 4,4%, de la 82,9 milioane de lei (19,7 milioane de euro) la 86,6 milioane de lei (20,6 milioane de euro).

In perioada ianuarie – august, Broker Cluj s-a plasat pe locul al 13-lea in topul brokerilor cu tranzactii totale in valoare de 240 milioane de lei (57,1 milioane de euro). In aceste conditii, societatea a inregistrat in primele opt luni o cota de piata de 3,1%. In luna august, valoarea tranzactiilor realizte de Broker s-a ridicat la 42,4 milioane de lei (10,1 milioane de euro).

Broker Cluj estimeaza in acest an un profit brut de aproape 0,9 milioane de lei, dupa pierderile de 70,6 milioane de lei consemnate anul trecut pe fondul constituirii unor provizioane de 72,4 milioane de lei, ca urmare a scaderii valorii de piata a actiunilor din portofoliu.

Actiunile Broker Cluj se tranzactionau ieri la un pret de 0,236 lei/actiune, cu 2,6% peste nivelul de referinta. La aceasta cotatie, capitalizarea societatii se ridica la 68,3 milioane de lei (16,2 milioane de euro).