Bursa de la București a crescut și joi, cu 1,8%, pentru a doua zi con­se­cu­tiv, susținută de bursele externe, într-o piață în care șapte deal-uri cu 0,32% din acțiunile Fondului Proprietatea au asigurat peste jumătate din lichiditate.

În ultimele două zile bursa de la București a crescut cumulat cu 2,4%, după ce marți a atins cel mai redus nivel din ultimii doi ani.

“Deocamdată, evoluția pieței din ultimele două ședințe pare a fi un rebound tehnic după scăderile severe din zilele precedente. Un argument pentru această idee poate fi reprezentat și de volumele de tranzacționare reduse, mai ales în ședința de joi. Multe acțiuni sunt în apropierea minimelor din august, unii investitori au intrat la cum­părare în ideea că prețurile nu vor scă­dea sub acele niveluri. Momentan, cred că mulți investitori se poziționează în așteptarea votului de joia viitoare, când se va decide data la care se vor plăti cei 8 mld. euro către Grecia”, a declarat Adrian Tod, direc­torul general al firmei de brokeraj Rom­bell Securities.

El a adăugat că acordarea celor 8 miliarde de euro pentru Grecia este doar o prelungire a incertitudinilor și nu o soluție.

Majoritatea acțiunilor de la BVB au deschis ziua la prețuri în creștere ușoară, piața menținându-se, astfel, pe linia de ușoară revenire pe care s-a încadrat în ședința precedentă. Recuperarea a fost susținută în principal de piețele externe, care au crescut datorită speranțelor investitorilor că liderii politici își vor intensifica acțiunile de susținere a sectorului financiar european, în timp ce o serie de date economice din SUA au calmat temerile privind intrarea Ame­ricii într-o nouă rundă de recesiune.

“Până când nu se va lua o măsură radicală, indiferent care va fi ea, fie de sprijinire totală a țărilor cu probleme, fie de marginalizare a acestora, incerti­tudinile vor persista. Asta și deoarece s-a ajuns la un nivel al datoriilor foarte mare în majoritatea statelor dezvol­tate”, a afirmat brokerul.

La finalul ședinței indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în creștere cu 1,59%. Totodată, acțiunile celor cinci SIF-uri și titlurile Fondului Proprietatea (FP) au ridicat indicele BET-FI cu 0,96%.

Investitorii au tranzacționat în total acțiuni de 37,4 milioane lei (8,6 milioane euro), valoare cu 22% peste rulajul de miercuri, de 30,7 milioane lei (7,1 milioane euro).

Totodată, titlurile Fondului Pro­prietatea au continuat să fie cele mai lichide din piață, cu operațiuni de 6 milioane lei, iar prețul a crescut cu 1,16%, la 0,435 lei.

La închiderea ședinței de la București bursele vest-europene avan­sau cu până la 1,7%, linia fiind urmată și de majoritatea piețelor din Europa Centrală și de Est, care erau în creștere cu cel mult 3,3%.

Investitorii de pe piețele externe au reacționat pozitiv și au accelerat creșterile după anunțarea lansării unei noi runde de relaxare cantitativă de către Banca Marii Britanii, însă entuziasmul a fost limitat de decizia Băncii Centrale Europene de menținere a dobânzii cheie la nivelul de 1,5%. Astfel, dacă după decizia Băncii Marii Britanii piețele urcau cu până la 2,2%, hotărârea BCE a determinat încetinirea creșterilor, iar pentru scurt timp piața de la Frankfurt a fost chiar pe scădere ușoară.

De urmărit astăzi

  • Acțiunile OMV Petrom (SNP), care a anunțat că începe operațiunile comerciale în cadrul parcului eolian de 90 de milioane de euro localizat în Dorobanțu, Dobrogea. În total, investițiile Petrom în domeniul producerii de energie electrică ajung la aproape 600 de milioane de euro

  • Titlurile Băncii Carpatica (BCC), care s-au corectat ieri cu 5%, după ce în precedentele două ședințe au crescut consecutiv cu 15%, maximul permis pe parcursul unei ședințe. Fondul FDI Carpatica, administrat de SAI Carpatica, a vândut miercuri 433.000 de titluri ale băncii.

  • Evoluția burselor externe, după ce bursa americană a deschis ziua cu o scădere ușoară, de 0,4% pe indicele S&P 500. La aceeași oră principalele burse europene consemnau avansuri ușoare.