Bursa de la București a scăzut cu 3,68%, cu un ritm mai alert pe acțiunile companiilor din dome­niul financiar, într-o piață în care corecțiile vizibile înregistrate de bursele vest-europene i-au readus la tranzacționare pe o parte dintre investitori, astfel că rulajul a urcat la 39,6 milioane lei.

Un rulaj mai mare decât cel de luni a fost înregistrat la 2 septembrie, când operațiunile au totalizat 79,8 milioane lei (18,8 milioane euro).

“Știrile privind un iminent default al Greciei, dar și cele că ratingurile principalelor bănci franceze ar putea fi reduse de către agențiile de rating nu au făcut decât să reaprindă cele mai pesimiste temeri ale unora dintre investitori, aceștia devenind mult mai temperamentali și probabil influențați de panică au început să fac exitul de pe acțiuni. Se pare că problema datoriilor suverane din Europa și SUA este departe de a se termina, acest lucru agravând și mai mult situația economică actuală, care oricum este foarte fragilă”, a declarat directorul de tranzacționare al Intercapital Invest Mihai Mureșian.

Totodată, el arată că incertitudinea este alimentată și de liderii politici, întrucât aceștia nu vin cu măsuri clare care să influențeze piețele și să readucă încrederea investitorilor.

“Pentru ca tabloul să fie complet, și prețul aurului a avut o traiectorie descendentă în aceste zile, posibil pe fondul marcărilor masive de profit după ce până de curând a urcat puternic. Nu este exclus ca în perioada următoare să vedem o traiectorie comună de scădere atât a piețelor financiare, cât și a prețului aurului, situație care s-a mai întâmplat și în perioada 2008-2009”, a afirmat brokerul.

La finalul zilei, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în scădere cu 3,75%. Totodată, indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), consemna un recul de 3,71%. Acțiunile SIF-urilor au înregistrat corecții cuprinse între 3,85% și 4,64%, iar titlurile FP au coborât cu 2,67% și s-au apropiat de cel mai redus preț atins de la listarea la BVB, de 0,395 lei.

“În perioada următoare nu putem avea așteptări optimiste, cel mai probabil piețele financiare vor continua să scadă, în condițiile în care acestea nu au avut forța să își revină susținut, iar în acest scenariu nu ar fi exclus chiar să revedem zile de panică, cu scăderi puternice pe toate bursele globale”, a mai spus Mureșian.

Lichiditatea pieței a fost asigurată în proporție de 61% de transferurile cu acțiunile Fondului Proprietatea, de 24 milioane lei. Cea mai recentă operațiune din piața principală cu aceste titluri a fost realizată la 0,438 lei, preț în scădere cu 2,67%.

Corecții importante au înregistrat și acțiunile Erste (7,79%), OMV Petrom (5,76%), BRD (4,89%) și Banca Transilvania (2,88%). În același timp, pe piața de la Paris acțiunile Société Générale, acționarul majoritar al BRD, erau în scădere cu 8,74%, iar titlurile BNP Paribas și Credit Agricole coborau cu 11,49% și respectiv 8,14%.

La finalul ședinței de la București, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 4,2%. Între timp corecțiile s-au mai temperat după ce bursa din SUA a deschis indecis.


De urmrit astăzi

  • Acțiunile BRD Société-Générale (BRD), care au revenit ieri în preajma minimelor anuale după o scădere de aproape 5%. SIF Muntenia a cumpărat vineri un pachet de 46.500 de acțiuni BRD pe care a cheltuit circa 540.000 de lei (128.000 de euro).

  • Titlurile OMV Petrom (SNP), care au pierdut ieri 5,8%, una dintre cele mai mari corecții din acest an, deși în piață s-au realizat tranzacții cu aceste titluri de doar 423.000 de lei. În urmă cu circa trei săptămâni, cotația Petrom a atins cel mai mic nivel din acest an, respectiv de 0,295 lei/unitate.

  • Evoluția piețelor externe după ce bursa americană a deschis ieri cu o apreciere ușoară de 0,1% pe indicele S&P 500. Principalele burse europene consemnau după închiderea ședinței de la București corecții de până la 2%. Bursa din Germania pierdea 1,9%.