Bursa a scăzut luni cu 0,81%, influențată în principal de corecțiile înregistrate de acțiunile BRD (BRD) și OMV Petrom (SNP), aceleași titluri care au ridicat vineri piața cu peste 2%.
Adrian Tod, directorul de tranzacționare al firmei de brokeraj Rombell Securities, crede că era normal să urmeze unele corecții pe acțiunile BRD și OMV Petrom, deoarece au urcat puternic chiar la finalul ședinței de vineri, iar această evoluție nu a reflectat prețul la care s-au tranzacționat până aproape de închidere. În prima oră piața a înregistrat variații nesemnificative, însă apoi unele ordine de vânzare au dus în jos cotațiile titlurilor BRD și OMV Petrom, acțiunile cu cele mai mari ponderi în indicele general BET-C. La finalul ședinței, acțiunile BRD erau în scădere cu 1,9%, la 15,5 lei, iar titlurile OMV Petrom consemnau o corecție de 2,27% și erau tranzacționate la 0,43 lei. Reculurile celor două acțiuni au venit după ce vineri aceste titluri au urcat cu peste 5% chiar la închidere.După realizarea ultimelor tranzacții de luni, indicele BET înregistra un recul de 1,01%. Pe de altă parte, indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a avansat cu 1,44%.
“Probabil că raliul (de pe SIF-uri – n.red.) este bazat și pe posibilitatea majorării dividendului, după modelul de la SIF Oltenia de anul trecut. Există mai multe semnale în acest sens, precum majorările repetate privind propunerea de dividend la SIF Banat-Crișana pentru acest an. Un alt motiv pentru interesul în creștere îl reprezintă perspectivele bune de creștere a economiei românești în acest an, iar revenirea economică ar putea să aibă un efect mai vizibil în prețul acțiunilor SIF, din moment ce aceste societăți au un portofoliu diversificat pe mai multe sectoare, nu atât de focalizat pe un anumit domeniu ca în cadrul Fondului Proprietatea”, a declarat Tod.
Acțiunile Oltchim (OLT) au consemnat cea mai accelerată ascensiune din piață, de 15%, și au ajuns la 0,3243 lei. Evoluția a venit pe un rulaj de 403.000 de lei. “Este posibil ca această creștere să fie generată de așteptările investitorilor pentru privatizarea anunțată și, totodată, așteptată”, a afirmat brokerul.
Compania a anunțat luni că va solicita acordul acționarilor pentru cumpărarea unei instalații de oxigen-azot de la OMV Petrom din comuna Bradu, pentru a-și asigura independența furnizării de utilități în cadrul diviziei Petrochimie din localitatea respectivă.
Titlurile FP și SIF Oltenia (SIF5) s-au clasat pe primele poziții în topul rulajelor pe piața principală, cu operațiuni de 14,1 milioane de lei și respectiv 6,5 milioane de lei.
Cotația acțiunilor fondului a stagnat la 0,609 lei, iar titlurile societății de investiții au avansat cu 2,62%, la 1,644 lei. Cu acțiunile fondului au fost realizate și două deal-uri, de două milioane de lei.
La finalul sesiunii de la București, bursele vest-europene înregistrau variații reduse.
Piețele de la Londra și Paris avansau cu 0,1%, iar bursa din Frankfurt înregistra un recul de 0,1%.
Majoritatea burselor din Europa Centrală și de Est erau în scădere, cu până la 1,3%, în timp ce piețele din Polonia, Bulgaria și Cehia avansau cu câte 0,2% și respectiv 0,8%.
De urmărit astăzi
- Acțiunile Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), care au sărit ieri pe Bursă cu 15% și au rămas fără cumpărători. Ultimele tranzacții cu aceste titluri s-au derulat la un preț de 0,3243 lei/unitate, cu circa 60% mai ridicat decât la finele anului trecut.
- Titlurile Băncii Transilvania, după ce fondul de investiții BT Index România a vândut vineri un pachet de 151.000 de titluri pe care a încasat 230.000 de lei (55.900 de euro). Acțiunile băncii au coborât ieri cu 1,3%, până la un nivel de 1,506 lei/unitate.
- Evoluția burselor internaționale după ce piața americană a început săptămâna cu aprecieri ușoare, de circa 0,3% pe principalii indici, în timp ce principalele burse europene consemnau la aceeași oră evoluții nesemnificative.