Bursa de la București a scăzut cu 0,4%, în linie cu bursele vest-europene, într-o piață în care cei mai mulți investitori au continuat să adopte poziții de așteptare, iar acțiunile Fondului Proprietatea (FP) au acoperit aproape jumătate din lichiditate.
“Volumele scad deoarece nu sunt știri care să anime piața și, momentan, nu este interes mare pentru acțiuni. Mai sunt ceva tranzacții mai mari, dar acolo este ceva punctual, pe pachete, și este vorba de doar un investitor mare sau doi. În rest, toată lumea stă și se uită. Cât despre investitori străini, poate doar să apară câte unu, dar nu vezi doi în aceeași zi. Referendumul nu a rezolvat situația politică din România și străinii stau în expectativă, poziția fiind urmată și de mulți investitori locali. Volumele vor crește ușor în septembrie, deoarece până atunci cam toată lumea este în concediu și nu se iau poziții. Ar trebui să avem volume în creștere odată cu toamna și cu cât ne apropiem de alegerile parlamentare și se vor da ceva prognoze. Totul este să fie progres, să se rezolve telenovela referendumului”, a declarat Bogdan Ceucă, directorul de tranzacționare al casei de brokeraj Transilvania Capital.
Acțiunile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide din piață, cu operațiuni de 7,4 milioane lei, sumă din care 5,1 milioane lei au reprezentat valoarea unui deal. Prețul pe piața principală a scăzut cu 0,6%, la 0,5155 lei.
La închiderea pieței principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în scădere cu 0,85%. În același timp, indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea, a coborât cu 0,42%.