Actiunile combinatului chimic Oltchim Ramnicu – Valcea au crescut ieri cu maximul posibil pentru o zi, 15%, din piata disparand la un moment dat ordinele de vanzare. Pretul de inchidere a fost de 1.090 de lei iar valoarea tranzactiilor de 106 milioane de lei.
Cresterea actiunilor vine dupa mai multe sedinte de scadere puternica, cauzata de amanarea aprobarii unei majorari de capital substantiale, prin includerea rezervelor rezultate din diferentele de reevaluare a activelor. Majorarea, care a fost luata in discutie luna trecuta, ar fi adus investitorilor in titluri Oltchim noua actiuni gratuite pentru fiecare actiune detinuta. Datorita intentiei de majorare, titlurile Oltchim au crescut luna trecuta de la 600 – 700 de lei la 2.000 de lei, pentru a reveni apoi sub 1.000 de lei dupa amanarea majorarii.
“Sunt doua variante: ori cineva are informatii ca se cauta o modalitate de majorare, in final, a capitalului, ori sunt pur si simplu speculatii ale celor care au cumparat in urma cu cateva saptamani la 1.500 – 2.000 de lei si incearca sa ridice pretul artificial”, afirma un broker.
Dupa inchiderea inchiderea sedintei de tranzactionare conducerea Oltchim a precizat intr-un comunicat ca in evolutia societatii nu a avut loc un eveniment important care sa justifice o asemenea majorare a pretului actiunilor.
Cresterea preturilor celor mai importante actiuni cotate de la finalul saptamanii trecute nu a mai continuat sI ieri cand cele mai importente actiuni de la Bursa au inregistrat corectii negative de pret. Petrom a coborat la finalul zilei pana la 1.260 lei/actiune, pret cu 2,3% mai mic fata de cel anterior. Actiunile Bancii Romane pentru Dezvoltare au ajuns pe percursul zilei pana la 17.900 lei/actiune pentru ca ultima tranzactie sa se realizeze la 18.000 lei/actiune, cu 1,6% mai putin fata de vineri. Actiunile Bancii Transilvania au continuat in schimb sa creasca. Acestea au urcat pana la 3.350 lei/actiune, care a fost si pretul ultimei tranzactii. Capitalizarea bursiera a bancii a depasit astfel 100 milioane de dolari.
O corectie negativa a fost inregistrata si de actiunile companiei de constructii Impact Bucuresti, care au coborat cu 3,2% pana la 4.600 lei/actiune. Valoarea tranzactiilor cu actiunile Impact s-a inscris ieri in limitele unei zile normale de tranzactionare.
Societatile de investitii financiare nu au consemnat ieri o tendinta clara de avolutie. SIF Banat-Crisana sI SIF Tranmsilvania au pierdut cate 50 de lei, in timp ce ultimele transferuri cu atiuni SIF Moldova sI SIF Muntenia s-au realizat la 2.400 si 2.600 lei/actiune, cu 50 de lei mai mult fata de finalul saptamanii anterioare.
Actiunile Oil Terminal au pierdut aproape 9% fata de cotatia anterioara pe fondul valorii mari a ordinelor de vanzare care au determinat o crestere a valorii transferurilor. Ultima tranzactie s-a realizat la 640 lei/actiune, iar valoarea operatiunilor din piata a fost de 222 milioane de lei.
Piata Rasdaq
Actiunile fabricantului de produse lactate Prodlacta Brasov au reintrat ieri la tranzactionare la Bursa Electronica RASDAQ cu o crestere de 112% fata de ultima cotatie de la finalul lunii decembrie. Pretul actiunilor a urcat la inchidere pana la 20.000 lei/actiune, iar pretul mediu a fost de 15.698 lei/actiune.
Valoare actiunilor transferate ieri a fost de 337 milioane de lei. Potrivit brokerilor motivul cresterii spectaculoase a pretului este o majorare a capitalului social, prin includerea diferentelor din reevaluare si a altor rezerve, in cadrul careia valoarea nominala a unei actiuni a crescut de la 1.000 de lei la 13.600 de lei. Societatea este controlata de Asociatia Salariatilor, care detine 51% din titluri, in timp ce restul actiunilor se afla in proprietatea actionarilor nesemnificativi.
Actiunile producatorului de bere Brau Union Romania au atins ieri un nou maxim istoric la valoarea de 36.000 lei/actiune, desi valoarea tranzactiilor nu a fost semnificativa. Cu toate acestea cotatia medie a actiunilor producatorului de bere a pierdut aproape 1% fata de valoarea precedenta.
Cele mai tranzactionate actiuni pe piata RASDAQ au fost ieri cele ale societatii turistice Turism Baile Felix cu transferuri in valoare de 768 milioane de lei. Cotatia actiunilor a atins un nou maxim istoric la pretul de 45.000 lei/actiune, iar pretul mediu a urcat cu 18% fata de valaorea anterioara. Cel mai important actionar al societatii este SIF Transilvania cu o detinere de 75%.
Actiunile operatorului portuar Socep Constanta au fost cele mai tranzactionate de la categoria I a pietei cu o valoare a tranzactiilor de 157 milioane de lei. Pretul a avut o evolutie linistita in intervalul 1.250 – 1.270 lei/actiune iar cotatia medie a pierdut 0,5% fata de valoarea precedenta.
Actiunile producatorului de ulei Argus Constanta, listate la categoria de baza au avut o evolutie la fel de linistita. Prertul titlurilor a oscilat intre 270.000 si 280.000 lei/actiune, iar cotatie medie a pierdut 0,6%.
vlad.nicolaescu@zf.ro ; laurentiu.ispir@zf.ro
Burse - Fonduri mutuale
Brokerii jongleaza cu actiunile Oltchim
Actiunile combinatului chimic Oltchim Ramnicu - Valcea au crescut ieri cu maximul posibil pentru o zi, 15%, din piata disparand la un moment dat ordinele de vanzare. Pretul de inchidere a fost de 1.090 de lei iar valoarea tranzactiilor de 106 milioane de lei