Bursa a continuat și ieri seria ședințelor lipsite de volatilitate și lichiditate, rulajul abia depășind un milion de euro, în timp ce indicii nu au consemnat mișcări mai mari de 1%. Cea mai mare apreciere din piață a fost înregistrată de indicele celor cinci societăți financiare, BET-FI, care a urcat cu aproape 0,4% față de referință, în timp ce indicele energetic BET-NG a coborât cu 0,2% față de cotația de miercuri, evoluție dată în principal de corecția titlurilor societăților de utilități Transgaz (TGN) și Transelectrica (TEL), de 0,4% și respectiv 1,8% față de referință.

“Cel mai grav lucru care se poate întâmpla pentru Bursă este să nu avem volatilitate și exact asta se întâmplă pe piața locală. Din păcate, este o evoluție care ne afectează businessul, în condițiile în care cheltuielile rămân fixe, dar veniturile sunt în scădere, pe fondul reducerii volumelor din piață”, a declarat Ovidiu Șerdean, broker în cadrul societății de intermediere IFB Finwest.

Cel mai mare rulaj din piață l-au înregistrat titlurile bancare BRD, de aproape un milion de lei și au urcat cu aproximativ 1,9% față de cotația de miercuri. Titlurile Băncii Transilvania (TLV) nu au reușit să închidă pe plus, înregistrând o corecție de 0,7%.

La categoria societăților financiare, aprecierea indicelui a fost susținută în principal de titlurile SIF Banat-Crișana (SIF1), care au urcat cu 1% și de acțiunile SIF Oltenia (SIF5), care au înregistrat un avans de 0,8% față de cotația de miercuri. Titlurile SIF Muntenia (SIF4) au tras în jos cotația indicelui de profil, acestea înregistrând o corecție de peste 0,8% față de referință.

Titlurile STK Financial (STK) au înregistrat o apreciere de aproape 5,4% față de referință, cea mai mare din sectorul financiar, pe un rulaj care a depășit 0,35 mil. lei.

“În cel mai fericit caz, din septembrie mă aștept să scăpăm de evoluția asta, să revină investitorii mari pe piețele internaționale, ceea ce va anima și piața locală. Orice direcție este bună în momentul de față, însă ideal ar fi una care să urce prețurile”, a adăugat Șerdean.

Corecția din sectorul energetic a fost atenuată de titlurile OMV Petrom (SNP), care au închis în staționare, la prețul de 0,304 lei/unitate, înregistrând de asemenea cel de-al treilea cel mai mare rulaj din piață, de aproape 0,4 mil. lei.

“Orice produs nou lansat în această perioadă vine în sprijinul pieței, pentru că atrage atenția investitorilor. În plus, am văzut din nou ceva intenții din partea statului pentru listarea unor companii, iar produsele structurate de la Erste au picat tocmai bine. Dacă există incertitudini cu privire la creșterea economică, ceea ce ar face ca investitorii să intre la cumpărare pe emitenții existenți, nu ne putem aștepta la creșteri pe Bursă decât prin introducerea de noi instrumente”, a încheiat Șerdean.

De altfel, ieri s-au realizat tranzacții de peste 100.000 de euro pe instrumente structurate și unități de fond.

Pe extern, principalele piețe internaționale se păstrau pe plus, cel mai mare avans din regiune fiind consemnat de indicele francez CAC 40, de peste 1,7% față de referință.

În urcare deschidea și piața americană, indicele de referință Dow Jones urcând cu 1,2% în prima jumătate de oră de la deschidere.

De urmărit astăzi

  • Evoluția titlurilor bancare BRD, care ieri au înregistrat cel mai mare rulaj din piață, de peste un milion de lei.
  • Evoluția societăților financiare (SIF-uri), care se păstrează pe plus, însă reduc semnificativ din rulajele de tranzacționare.
  • Evoluția companiilor naționale de utilități Transelectrica (TEL) și Transgaz (TGN), care continuă să înregistreze pierderi.
  • Evoluția titlurilor producătorului de materiale de construcții Teraplast Bistrița (TRP), care în ultima perioadă au accentuat ritmul de scădere.
  • Evoluția principalelor piețe internaționale, în special bursele europene care revin pe creștere, cu evoluții ceva mai volatile.